It was a very good year

A trecut un an de când am acest blog şi descopăr în fiecare zi cu neplăcere cât de puţin timp am să mă ocup de el, de parcă nu aveam destul stress pe cap.

Am vrut să scriu chiar atunci, în iulie, când am trecut în cel de-al doilea său an, dar, se pare că replica “Şi mâine este o zi” nu este doar a Scarlettei O’Hara.

Aşa că încerc acum să modelez un pacheţel de gânduri, retroactiv. Una peste alta, a fost un an foarte bun. Am călătorit mult, am fost deseori fericită, fericită cu adevărat. De mult timp nu îl mai rog, milogindu-mă, pe Dumnezeu de nimic. Nu mai am ca înainte liste nesfârşite cu pretenţii sau dorinţe tâmpite şi mici. Acum, mai ales pe măsură ce trece timpul, sunt doar recunoscătoare. Nu fac decât să mulţumesc iară şi iară, în fiecare seară, în maşina care mă poartă acasă pentru tot. Pentru viaţa pe care o am, aşa cum e. Dacă e ceva greşit, e numai din vina mea. Pentru tot ce văd şi mă lasă să pricep şi să experimentez pe propria piele. Pentru oamenii din jur, toţi extraordinari, Toţi dăruiţi, toţi de la care pot învăţa lecţii de viaţă. Şi mai ales, mereu, pentru mama pe care mi-a dat-o, minunată şi bună, femeia bionică care mă ţine încă deasupra capului ei, departe de mâlul micului cotidian.

Chiar dacă ştiu că se fac bilanţuri înainte de Anul Nou (ce să spun, că din lista cu To Do-uri de anul trecut încă mai am mare parte?), trec acum în revistă, înainte de ziua de naştere, un an interesant. Vorba lui Frank Sinatra: “It was a very good year”. Nu am călătorit ca altădată în lumi îndepărtate, dar port în mine imagini splendide.

Am fost iar în Grecia, ţară binecuvântată, în care îmi place să revin mereu, la fel de surprinsă ca prima oară. Am vizitat deja partea continentală bine de tot şi vreo 12 insule cred deja, dar tot mai am ceva de văzut. E genul de ţară în care poţi trăi fericit până la capătul zilelor. Iată dovada

Apoi am ajuns în Bulgaria. Nu, nu strâmbaţi din nas. Bulgaria chiar e de văzut. Am ajuns în sfârşit, căci îmi doream de ani de zile, să văd Basarabov, locul de baştină a Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Bucureştiului, cel a căror moaşte se află la Mitropolie. Iată peştera unde s-a nevoit sfântul

Şi după aceea, la bisericile rupestre de la Ivanovo, cu pictura păstrată din secolul 14, unde, după vizitarea lor, pe platoul din mijlocul munţilor ciuruiţi de chilii te simţi ca în “O lume dispărută”.

Pentru ca în final să ajung acolo unde am visat ani de zile, în oraşul medieval Veliko Târnovo. Am stat chiar în centrul vechi, perfect conservat, după cum se vede

Şi de-ar fi fost numai atât şi tot ar fi fost concediul perfect, anul împlinit din punct de vedere turistic. Dar am primit o serie de cadouri, un şirag de festivaluri de film, unul după altul, câte o bobiţă în fiecare lună. A fost un TIFF la Cluj glorios, urmat de festivalul de film de la Sighişoara, apoi un drum de poveste în Bucovina la Aristoteles Worrkshop, unde am fost în juriu şi de unde aproape am mers direct către sudul ţării, lângă Calafat, la Port Cetate, unde Mircea Dinescu a decis să ne primească la el acasă cu un Festival al degustătorilor de Film şi Artă Culinară. Spuneţi şi voi, nu e minunat? Şi nu s-a terminat. Căci urmează curând Kinofest, unde sunt şi anul acesta în juriu la secţiunea filmelor de ficţiune…

Dar despre toate aceste festivaluri, mâine. Somn uşor, vise plăcute. Dacă am trăi în visele mele, nu ar mai arăta totul ca într-un SF post-apocaliptic, ci pur şi simplu o dezmierdătoare poveste bucolică.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: