Americanul

 Toată lumea vrea să facă filme atipice, originale, puternice, memorabile. Cele de acţiune să nu fie încă un Bond sau Bourne. Regizorul Anton Corbijn (aţi văzut „Control”?) optează pentru minimalism în locul furibundelor curse-urmărire, pentru surdină şi lungi tăceri şi nu efecte pirotehnice. Şi pariul său cu sine este câştigat, căci filmul rezistă la vizionare, are destulă tensiune acumulată, multe detalii plastice şi un erou adorabil.

Fără muzică, cu cadre statice şi blânde mişcări de aparat, povestea asasinului plătit care e nevoit să se ascundă în străinătate, vânat şi vânător deopotrivă, te ţine curios ca spectator de la început până la sfârşit. Nu ştii ce urmează, nimic nu e prea previzibil. Regizorul, ca să-ţi arate rutina, rigoarea, forţa interioară a personajului, repetă drumul pe serpentine (foarte plastic văzut de sus), asamblări de arme, antrenamente (George Clooney cu bustul gol – uau!), urcatul scărilor pe străduţele înguste din satul italian de munte. Şi toate acestea măresc sentimentul de singurătate al animalului de pradă care este eroul. La acestea se adaugă inspirat şi filmarea peisajului, norii care se târăsc pe dealuri, peste satul pietros încovrigat în terase strâmte.

În aproape toate serialele poliţiste şi filmele de acţiune există o doză de suspiciune continuă. Însă trebuie să vedeţi cât de înebunitor poate fi să nu ai încredere în nimeni, nici măcar în femeia iubită, chiar dacă este o femeie întâlnită într-un bordel (Violante Placido, fiica actorului Michele, foarte frumoasă). Scena de la râu, când el deja a decis soarta femeii este foarte bine montată.

Poate că oricine altcineva ar fi putut face acest rol, dar mă îndoiesc că ar fi fost atât de credibil, de minunat, jucând practic aproape numai din priviri ca Mister Clooney. Cu barbă sură, concentrat, mereu serios, fără un zâmbet în tot filmul de genul de motan fericit care l-a făcut celebru, cu degete cu unghii tăiate la întâmplare şi pieliţe ciupite pe care insistă camera, degete agile care răsucesc şi asamblează  rapid tot felul de armotizoare, stând singur în camera sa, sau căutând febril piese murdare de vaselină într-un garaj, actorul pare la ani lumină de stilatul din „Sus, în aer”. Fiţi atenţi ce mimică poate să aibă! Câte feluri de a privi, ce intensitate şi ce putere de a transmite un gând doar printr-o infimă mişcare a ochilor fără să ridice din sprâncene.

Cu personaje secundare interesante, trei personaje feminine care seamănă oarecum fizic, un preot de ţară care aduce cu cel din „Roma, oraş deschis”, povestea are câte ceva pentru fiecare. Inclusiv un orgasm filmat aproape indecent de aproape de faţa femeii, un fund gol al lui Clooney, o agentă care nu clipeşte când se trage în apropierea ei, îmbrăcată direct pe piele cu o rochie mulată de lână.

Singurul lucru care i s-ar putea reproşa regizorului este că a tras cu ochiul prea mult la clasicul „Samuraiul”, filmul din 1967 al lui Jean-Pierre Melville şi la simbolurile de acolo. Foloseşte şi el, prea multe şi mult prea evidente (vezi ieşirea din tunel în lumina lăptoasă, fluturele care se înalţă la final ca un suflet, el coborând în timp ce preotul rămâne sus, deasupra lui). Dar astea sunt mici nuanţe care nu trebuie să vă oprească să vedeţi un film deosebit.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: