Filantropica

În vară, la Festivalul de Film de la Sighişoara a fost difuzată şi această peliculă a lui Nae Caranfil. Şi trebuie să spun că, în ciuda vremii ingrate – o ploaie rece şi perseverentă -, spectatorii au stat lipiţi în piaţă, sub umbrele, râzând în hohote până la sfârşit. Şi nicicând nu mi s-a părut un film mai actual. Dăruit cu un simţ aparte al umorului, cineastul, de fapt, a dăruit tuturor celor tineri veniţi după el, mai mult sau mai puţin din Noul Val, un fel de abordare bonomă a realităţii. Dacă se spune în glumă că suntem ca popor rezultatul bizar dintre doi bărbaţi, Decebal şi Traian, în cinema-ul postdecembrist sigur totul se trage de la Cristi Puiu şi Nae Caranfil.

Nae are ambiţia să nu cedeze presiunii făcute de public asupra lui şi să iasă pe piaţă numai cu capodopere. Dar are deja 50 de ani şi trebuie să se reinventeze sau să aducă un film egal măcar ca valoare acestuia în discuţie. Căci “Restul e tăcere” a fost epic, splendid omagiu la epoca mută, dar finalul a fost ratat din păcate. Rămâne să vedem unde şi cum se va duce regizorul care şi-a urmat mereu drumul propriu, aproape pe un singur gen cinematografic.

“Filantropica” a primit destule premii din partea Uniunii Cineaştilor şi, credeţi-mă pe cuvânt, le merită cu prisosinţă. Filmul este o încântare. A mers atât de bine la public încât replici au intrat în argoul cotidian, iar toată lumea acum se întreabă întâi când vede un cerşetor la intersecţie dacă este real sau nu.

 După cum aţi observat şi din trecut (“E pericoloso sporgersi”?), cineastul ştie ce înseamnă cu adevărat să scrii un scenariu- dens, plin ochi de gaguri reuşite, un montaj naratologic perfect, elipse nostime, personaje vii, simpatice, credibile.

 Merită să vedeţi filmul pentru muzica extraordinară de ţambal care însoţeşte personajele în cele mai neaşteptate momente ale destinului lor. Pentru “şopârlele” strecurate special pentru un public occidental, dar care pot să încânte şi audienţa din sălile noastre. Pentru un minunat flash-back în flash-back. Pentru vocea rezumativă din off. Pentru caznele scriitoriceşti ale protagonistului, blocat şi el la o frază ca personajul din “Arunc-o pe mama din tren”. Pentru reclama la pasta de dinţi realizată special pentru film cu umor şi subtilă perversitate de fostul teribil al generaţiei 80, Ovidiu Paştina. Pentru camera curioasă şi mobilă şi- într-un mod cu totul special- pentru scena din baie când aparatul se înalţă o dată cu bucuria lui Ovidiu, iar strâmtul WC se transformă în catedrală (de altfel, momentul acesta este păstrat şi în afişul filmului). La premieră, sala a aplaudat instantaneu, ca la teatru. Pentru vizionarea cerşetorilor cu textele ticluite scoase imediat la imprimantă. Pentru “sora lui Robert” văzută într-un vis cu ochii deschişi ca o Rita Hayworth îndemnându-l s-o sune la linia fiebinte. Pentru recuperatorul care face linişte printre elevii blazaţi cu ajutorul pistolului. Pentru finalul neaşteptat şi predarea de ştafetă. În fine, dar în nici un caz în cele din urmă, pentru Gheorghe Dinică care merită un Oscar, pentru Mircea Diaconu într-o formă artistică de zile mari, pentru Nae Caranfil, care se amuză să apară cântând karaoke după Frank Sinatra ( şi să monteze momentul în paralel cu o bătaie în subsol, ospătarul încheind şi el crescendo refrenul arhicunoscut!).

 “Filantropica” este cea mai fidelă şi mai sarcastică radiografie a acestui popor din ultimii 20 ani. Într-o cinematografie cu multe poveşti de hiperrealism, nu ocoliţi comediile. Sunt rare, greu de făcut şi foarte necesare.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: