Saga Amurg: Luna Nouă

Între rece şi cald 

Robert Pattinson, cu ciuful său aparte şi un cap care aduce cu James Dean, este cel mai sexy vampir din toată istoria filmului. Până la el doar Brad Pitt din „Interviu cu un vampir” era pe podium, dar, după „Amurg”, acum e doar un singur rege. Tânărul cu obraji îmbujoraţi din „Harry Potter şi pocalul de foc” este la cei 23 de ani ai săi vedetă planetară. În prima parte părea singurul bărbat din film, care rătăcea pe coridoare pline cu băieţei.

 Edward, un vampir de 109 ani e dureros de îndrăgostit de colega sa de liceu, o muritoare cu probleme, Bella. Iar acum, după ce ea împlineşte 18 ani, el şi familia lui trebuie să plece din localitate, numai şi numai ca ea să fie în siguranţă. Însă, în lipsa lui, ea se apropie din ce în ce mai mult de prietenul ei indian din mica copilărie, Jacob. Fata află treptat că nici Jacob nu este un tânăr obişnuit, el făcând mai nou parte dintr-un clan al lupilor, transformându-se la furie în vârcolac. Unul e incredibil de alb şi de rece, celălalt cu piele smeadă şi fierbinte. Bella trebuie să aleagă. Şi, pentru că Edward o crede moartă şi se duce la clanul Volturi din Italia să moară, ea îl urmează şi-şi oferă propria viaţă în schimb.

 „Amurg” avea suspans, foarte, foarte multă senzualitate, machiajul şi lentilele abia se simţeau. În partea 2 e acelaşi scenarist, Melissa Rosenberg, dar, probabil, dat fiind că nu am trecut prin cărţile acestei serii, că aşa sunt replicile şi plotul scriitoarei, mama sagăi, Stephenie Meyer.  Însă, mai degrabă cred că diferenţele între „Amurg” şi această continuare, „Luna Nouă” vin de la regizor. Prima parte a fost regizată de talentata cineastă Catherine Hardwicke, cea care a realizat şi filme de acţiune, care a fost scenograf, director de imagine (vezi „Oraşul nebun” sau „Vanilla Sky”) şi a adus la filmul fantastic detalii incredibil de delicate, de senzuale, care lipsesc cu desăvârşire noului regizor din 2, Chris Weitz, dotat cu un simţ al umorului mai ciudat şi o cu totul altfel de relaţionare a personajelor (vezi „Plăcintă americană”, „Vise americane”, Totul despre băieţi”, „Busola de aur”). Pentru că în Lună sunt mai multe îmbrăţişări, da, e drept, fata stă aproape de unul sau de altul, dar în aer nu mai e nimic electric, doar concreteţea cărnii. Şi e păcat. Tot ce era timid, tulburător în „Amurg” a devenit în 2 uşor penibil. Parcă tot ce deţinea Edward nu mai posedă şi acum. Sensibilitatea când cânta la pian, rapiditatea cu care sărea râzând prin copaci. Acum este tot timpul serios şi mereu la costum. Păi de ce?

 Jocul de atracţie-respingere care devine inept. O despărţire în pădure care este lirică doar pentru că este sprijinită de o astfel de partitură muzicală. Câteva scene cheesy cu adevărat  – un flash-back cu ei doi stând culcaţi într-o poieniţă, cu chipul lui sclipind diamantin şi flori de plastic atent înfipte „la întâmplare” în jur sau viziunea lui Jane (Dakota Fanning cu lentile, care a mai crescut ceva din „I am Sam” sau „Charlotte’s Web”) care n-i arată alergând în ralenti, fericiţi şi cu haine primăvăratice cu floricele care, pe cuvânt, seamănă cu o scenă asemănătoare din „Liceenii” sau „Declaraţie de dragoste”. Edward care sună din Brazilia şi Christul uriaş sclipeşte ca un neon în spatele lui. Grupul Volturi şi postura lor ridicolă. Şeful lor, interpretat de talentatul Michael Sheen (vezi „Frost/Noxon”, rolul lui Tony Balir în „Regina”), cu părul negru şi lung care seamănă cu Banderas din „Interviu cu un vampir”, cu replici la care de multe ori se râde – şi nu sunt deloc comice. Un amestec de păgânism şi creştinism făcut praf cu care regizorul jongla şi în „Busola de aur”.

 1 se termina cu o luptă pe viaţă şi pe moarte, cu multe sărituri în aer, în ralenti, atent coregrafiate. Weitz apelează şi el la câteva corzi care îi trag pe eroi brusc în reculuri zburătoare, dar totul pare inutil şi de un comic involuntar. Tragismul poveştii – ea muritoare care se teme deja (chiar dacă a împlinit numai 18 ani) că îmbătrâneşte e explicat rapid, cu spatele şi e livrat ca o glumiţă (până şi în Highlander scena era cu adevărat dramatică – cineva care îţi este mai drag decât viaţa proprie se stinge şi tu nu poţi să faci sau să schimbi nimic pentru că eşti nemuritor).

 Dar, la o adică, chiar şi o trilogie legendară ca Matrix a avut parte de o schiloadă parte intermediară, a 2-a fiind cea mai slab calitativă din serie. Aşa că trebuie să avem răbdare.

 Atunci ce avem şi pentru ce să vedem şi această parte a doua? Vedeta filmului este, cel puţin în mod clar pentru mine, Jacob, adică Taylor Lautner cu dinţii lui albi care luminează sala şi cu un trup (mult prea) bine făcut (mai ales dacă te gândeşti puţin că e oleacă nefiresc, actorul având doar 17 ani!!!), cu plete sau fără. Bella se răneşte şi Jacob aleargă spre ea şi o vede cu faţa sângerând şi primul lucru la care se gândeşte – nu cu un colţ sau o batistă – e să îşi scoată tricoul ca să o tamponeze cu el. Şi în clipa aia toată suflarea feminină din sală are un icnet scurt de seppuku. De altfel în marea majoritate a filmului actorul defilează cu bustul gol şi cu toate pacheţelele de muşchi fremătând la vedere.

 Ce are filmul cu adevărat remarcabil sunt câteva scene foarte frumoase: ea mergând ca o scufiţă prin pădure şi într-un singur cadru lumina se stinge, ca o metaforă la durerea ei. Ea stând în cameră şi trecerea timpului sugerată cu insert care anunţă trecerea lunilor şi camera de filmat învârtindu-se în travelling circular şi descoperind fereastra pe care se vede toamna, ploaia, zăpada, iarna…

 Crizele ei când ţipă noaptea de atâta durere şi tristeţe şi tatăl neputincios care se sperie că nu o poate ajuta. Interesant!

 De fiecare dată când e în pericol, vampirul Edward îi apare ca o vedenie de fum. Şi, felul în care dispare deşirându-se în aer sau apă, foarte plastic, e frumos.

 Săritura ei de pe stâncă – invens decât ne-am aştepta şi căderea parcă nu în apă ci în cer (se vede că regizorul e obişnuit să se joace cu efectele speciale).

 O scenă cu lupii care o fugăresc prin pădure pe vampiriţa roşcată rea asemănătoare cu un videoclip şi care şi ţine cât toată melodia.

 Foarte amuzantă scena cu vampirii care merg toţi cu liftul.

 Robert Pattinson care apare şi el fără cămaşă – nu ştiu, se dezbracă oamenii ăştia, chiar dacă ai impresia că tot filmul plouă! – cu trupul lui mititel, chiar dacă nu trebuia să o facă, căci bunul actorului este capul.

 Kristen Stewart, eroina Bella, a avut parte în cariera ei de până acum de nume mari alături de care a jucat. Jodie Foster (ea îi era fiică încercănată bolnavă de diabet în „Camera de refugiu”), Sharon Stone, Meg Ryan, Robert De Niro, Bruce Willis, Tim Robbins. Cu pielea ei cu sclipiri de scoică, e credibilă. În prim-planuri şi în scenele de acţiune. Rămâne de văzut cum se maturizează şi va juca în ultima parte, mai solicitantă, „Eclipsa”.

 Dacă „Amurg” a plăcut foarte multor grupe de vârstă, mai ales cu cât creşteau, cu atât sensurile deveneau mai profunde, la „Luna Nouă” e invers. Probabil că cei mai încântaţi vor fi elevii de şcoală primară, căci replicile de cuplu nu fac decât să amuze adulţii.

 Dar, chiar dacă râdeţi, chiar dacă vă impresionează, filmul e plăcut de privit, până la urmă. O poveste interesantă, cu plusuri şi minusuri, dar destul de alertă şi de vie.

 Ne vedem la 3, da? Să vedeţi ce râdeţi acolo! Cu la-crimi.

Tags: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: