Best Film Fest

Ca în fiecare an, cum se întâmplă de zece încoace, Agenţia Champions, adică domnul Constantin Fugaşin, organizează în Bucureşti la cinematograful Studio, sala Uniunii Cineaştilor (recent modernizată şi dotată cu ecran nou şi aparatură pentru proiecţii digitale) o Retrospectivă. O Gală unde se strâng cei din branşa filmului, ca să asiste la prezentarea topurilor cu cea a avut mai bun şi mai bun anul care s-a scurs. În 2011, evenimentul a ajuns la ediţia cu numărul 11!

Scriu acum imediat după ce m-am întors de acolo (am ceva timp pentru mine pentru că nu am stat la filmul văzut deja la Cetate şi la cocktail) şi iată cum stau lucrurile anul acesta. Criticii de film şi jurnaliştii de gen din România au votat Cel Mai Bun Film care a rulat la noi în 2010, Cel Mai Bun Film European, Cel Mai Bun Film Românesc, Cea Mai Bună Actriţă şi Cel Mai Bun Actor din filmele româneşti, Cel Mai Bun Regizor. La topurile acestea se adaugă trofeele (ingenioase, o bucată de peliculă care se avântă spre cer cu o stea a faimei în vârf) pentru Filmul Românesc cu cele mai mari încasări şi Filmul Străin cu acelaşi palmares.

Dacă iniţial ni s-a cerut un top 10, ceea ce a rămas e un Top 3, mult mai concentrat, dar şi mult mai nedrept.

Nominalizaţii pentru Cel Mai Bun Film European sunt “Iluzionistul”, desenul animat a lui Sylvain Chomet, thrillerul lui Roman Polanski cu puritatea unui cristal “Marioneta” şi sumbrul film în alb-negru “Panglica albă” al lui Michael Haneke. Câştigător – ultimul menţionat. (Acesta a câştigat şi la Premiile Gopo pentru Cel Mai Bun Film European din 2010 (dintre cele distribuite în România).

Pentru Cea Mai Bună Actriţă au luptat pentru torfeu Maria Popistaşu şi Mirela Oprişor pentru rolurile lor de amantă şi respectiv soţie înşelată în povestea milimetric montată a lui Radu Muntean, “Marţi după Crăciun şi Ozana Oancea din “Felicia, înainte de toate”, care a câştigat şi aici, după ce a fost răsplătită pentru rol şi la TIFF. Clar, Ozana a avut un an fast. (Însă la Premiile Gopo a câştigat detaşat Mirela Oprişor pentru Cea Mai Bună Actriţă în Rol Principal în Lungmetraj în 2010).

La categoria Cel Mai Bun Actor au rămas în urma voturilor Hathazi Andras pentru “Morgen” (cu toate că, să fim drepţi, de mii de ori ar fi meritat simpaticul actor kurd care duce tot filmul pe umerii săi), George Piştereanu – protagonistul din “Eu când vreau să fluier, fluier” şi greu de egalatul senior, singurul actor român care chiar ar merita un Oscar, Victor Rebengiuc pentru copleşitorul şi foarte emoţionantul rol din “Medalia de onoare”.  Public (la TIFF şi la atât de multe alte festivaluri) şi acum critica sunt la unison – Deci aplauze şi trofeu pentru maestrul Rebengiuc, care nu a fost prezent pentru că repetă la Bulandra “Ivanov”. (Dar a fost prezent la Premiile Gopo, ca să-şi ridice Premiul pentru Cel Mai Bun Actor în Rol Principal în 2010).

Cel Mai Bun Regizor şi Cel Mai Bun Film Românesc practic se suprapun. Aici alegerile sunt clare şi nu era loc de întors. Radu Muntean cu al său “Marţi, după Crăciun”, Florin Şerban cu “Eu când vreau să fluier, fluier” şi Andrei Ujică cu cel mai original documentar realizat vreaodată, “Autobiografia lui Ceauşescu” sunt aleşii. Câştigător fără drept de apel – Andrei Ujică.

De altfel, filmul lui a intrat şi în topul Celui Mai Bun Film care a rulat pe ecranele româneşti, alături de “Shutter Island”, foarte stilatul film al lui Martin Scorsese, plus pelicula care a rupt la Globurile de Aur, revelaţia anului, “Reţeaua de socializare” a lui David Fincher. Să vă mai spun cine a câştigat, după ce şi la OScar are atâtea nominalizări? Bineînţeles, Reţeaua.

Apoi e bine de ştiut că Filmul Românesc cu Cele Mai Mari Încasări în România în 2010 a fost “Eu când vreau să fluier, fluier”, adică în cifre – 868.964 RON încasări, 202.600 Euro, 55.858 spectatori. Ştiu că faţă de alte ţări numărul e ridicol de mic, dar gândiţi-vă că am avut filme doar cu 200 de plătitori şi atunci diferenţa se vede.

Last but not least, Filmul cu Cele Mai Mari Încasări în România în 2010 a fost “Avatar”, cel care a venit la noi adus pe braţele nou deschisului IMAX. Adică 13.240.862 RON încasări, 626.936 spectatori, la care se adaugă şi încasările din decembrie 2009 când s-a lansat, adică încă 5.387.553 RON în 18-31 decembrie 2009, adică 255.343 spectatori. Şi dacă adunăm avem un adevărat record pentru cinematografia românească, singurul film ever care a strâns pentr 4 milioane Euro, cu 882.222 spectatori. Bravo!

Gala s-a încheiat cu o reverenţă. Organizatorul de astă seară este acelaşi care a gândit Festivalul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară – Balcanii  de la Cetate, casa lui Mircea Dinescu. Şi, pentru că poetul şi omul de televiziune a avut generozitatea nu numai să ne cazeze la el, ci şi să ne gătească minuni, Mircea Dinescu şi soţia sa, Masha Dinescu, cea care cu discreţie a vegheat ca totul să meargă bine, au fost invitaţi pe scenă şi recompensaţi şi ei cu Trofeul “Prieteni ai Filmului Românesc”. Şi au promis că anul acesta vor organiza iar o ediţie, dar cea cu numărul 2 va fi dedicată tuturor ţărilor dunărene. Abia aştept!

Sigur, acum dacă m-am pornit, nu pot să nu fiu fairplay şi să vă spun care a fost topul meu personal. Nu m-am înşelat (prea) mult…

Top 10 – Cel Mai Bun Film

1. Inception

2. Sunt un mic ticălos

3. Alice în Ţara Minunilor

4. Sus, în aer

5. Cum să îţi dresezi dragonul

6. Reţeaua de socializare

7. Shutter Island

8. Scăpat de sub control

9. Omul care se holba la capre

10. Un profet

Top 5 film european (recunosc, mea culpa, nu mi-a plăcut “Panglica”)

1. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

2. Marioneta

3. Antichrist

4. Un profet

5. Ierburi sălbatice

Top 3 actor

1. Vitor Rebengiuc – “Medalia de onoare”

2. Mimi Brănescu – “Marţi, după Crăciun” şi “Medalia de onoare”

3. George Piştereanu – “Eu când vreau să fluier, fluier”

Top 3 actriţe – (nu am nimic cu Ozana, doar cu ubicuul Răzvan Rădulescu)

1. Camelia Zorlescu – “Medalia de onoare”

2. Mirela Oprişor – “Marţi, după Crăciun”

3. Carmen Trandafir – “Europolis”

Top 3 regizor

1. Călin Peter Netzer – “Medalia de onoare”

2. Radu Muntean – “Marţi, după Crăciun”

3. Andrei Ujică – “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”

Top 3 film românesc

1. Eu când vreau să fluier, fluier

2. Medalia de onoare

3. Marţi, după Crăciun

Urmează acum, în 28 martie, Premiile Gopo, corespondentul român la Oscar, Cesars, etc. Mai numărăm (şi) atunci.

P.S.

Iată aici lista completă cu câştigătorii Gopo 2011

http://www.premiilegopo.ro/castigatori/2011


 

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: