Nu e destul timp… – Never Let Me Go

Kathy este îngrijitor pentru donatori. Aşteaptă ca bărbatul din faţa ei să fie operat. Aflăm din flashback-ul care ne trimite la şcoala Hailsham că a fost colegă cu cel de pe masa de operaţie ce se uită la ea cu faţa unui condamnat la moarte. Filmul “Să nu mă părăseşti/Never Let Me Go” (probabil şi cartea) este împărţit în trei părţi. Trei capitole mari, trei inserturi. Şcoala unde cei mici, cu uniformele şi hainele lor gri, ca la Dickens, învaţă şi cresc – deceniul 7. Căsuţele – fermele unde cei trei prieteni sunt repartizaţi să stea şi să aştepte până le vine rândul – deceniul 8. Şi cel mai tulburător dintre ele, Sfârşirea – deceniul 9.

Filmul, elegiac, cu multe detalii care accentuează melancolia, merită văzut. Funcţionând pe multe straturi,

Port.hu image

profund, care invită la meditaţie după ce se termină, opera regizată de Mark Romanek este un SF atipic, zero efecte speciale şi nonsupereroi, fără incursiuni adânci într-un viitor îndepărtat. De fapt, filmul are un aer tipic britanic, cu imagini ca în filmele de epocă, stilizate şi frumoase şi o poveste privind înspre trecutul de aproape.

Rotund, cu vocea din off a tinerei Kathy, este povestea a trei prieteni uniţi într-un triunghi amoros. Este povestea soft şi delicată a unei iubiri adolescentine şi a unei trădări. Este despre dragoste. Despre iertare şi ispăşire. Şi mai mult decât orice despre timp.

“Avem timp pentru toate” spunea Paler în poezia sa. “Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta – murim”. Nici personajele, “biete creaturi” cum li se spune, nu apucă să facă mai mult.

Însă, la suava poveste de viaţă, autorul romanului, Kazuo Ishiguro, şi implicit regizorul din proiect, altoiesc un hibrid straniu şi amar despre duplicate umane, despre clone care nu-şi aparţin, fără voinţă şi suflet, fiinţe mimetice create numai pentru a dona la un moment dat organe sănătoase. Fiinţe care acceptă calm, fără revoltă să facă asta, dresate de mici, din şcoala lor specială şi strictă. Şi chiar dacă seamănă cu “Blade Runner” în partea tragică a dublurilor, cu “Insula”, dar fără îndârjirea de acolo, la fel de bine aduce şi cu “Satul”, pentru că în şcoală există limitări de spaţiu. Nu e “Grădina secretă”, nici “Mica prinţesă”, nici “Jane Eyre” (când pleacă ea din şcoala-internat), cu toate că are câte ceva din toate. Un aer clasic străbate filmul acesta cu imagine de miere de la un cap la altul, plin cu detalii lirice şi plastice, toate contrapunct la poveste.

Mark Romanek, realizator inventiv de videoclipuri, ştie exact, milimetric, când să monteze şi când să lase o tăcere să curgă. Scenele lui minimaliste, fără pic de violenţă explicită, au o tensiune surdă care se acumulează crescendo, în pantă blândă, până la finalul emoţionant. Faţă de carte, copiii nu ştiu cine sau ce sunt. Mici reacţii sau replici devin astfel şi mai înspăimântătoare, cu cât imaginea frumoasă şi dulce şi muzica lirică rămân uniform frumoase. Povestea se derulează fără explicaţii, fără zbateri inutile, într-un inexorabil final. Regizorul, obsedat, probabil, de oamenii cu înfăţişare normală dar care ascund drame nebănuite, acceptă cu curaj să ecranizeze un roman aparent neecranizabil şi reuşeşte o mică bijuterie intimistă.

Personajele lui Ishiguro, riguroase şi foarte decente, respectând ca şi cele din “Rămăşiţele zilei” (şi neputând să treacă peste) normele sociale impuse, sunt nişte sacrificaţi pe altarul datoriei de orice tip ar fi aceasta.

Flerul şi experienţa în videoclipurile muzicale, îl ajută pe regizor să crediteze o compozitoare – Rachel Portman. Muzica ei feminină, blândă şi aproape şoptită, ţi se insinuează în ureche şi, suprapusă uneori pleonastic peste copaci care sună în vânt, are forţă egală cu imaginea. Camera e mereu aproape de chipuri. Cadrele sunt frumoase şi calme, fără nimic straniu în ele. Tocmai de aceea tristeţea şi emoţia devin acute.

Dar poate o copie să fie aidoma originalului? Să aibă sentimente proprii? Să ia decizii? Cât de nedezvoltaţi rămân, nu neapărat mental (mai ales că nu sunt deloc încurajaţi)? Sunt doar instrumente care rămân inconştient apatice până la capăt? Aşadar povestea de dragoste şi mai dramatică. Trăită, asumată cu graţie, în tăcere. “Ce se întâmplă cu copiii când cresc?” i-a întrebat la un moment dat o supraveghetoare impresionată de soarta lor. Asta află pe pielea lor aceste efemeride tratate de societate ca non-fiinţe umane. Cobai într-o lume paralelă, la fel de dur încercaţi ca şi cognitivii din “Minority Report”.

Ultima parte, fără regrete rostite, fără răzbunare, îţi face inima praf. Un trio formidabil de tineri actori – Carey Mulligan, Keira Knightley şi Andrew Garfield – te

Port.hu image

convinge. Gesturi mici, o portocală mâncată între prietene, pe un pat de spital, chiar dacă una a trădat şi a furat. Multe tăceri şi bucuria smulsă din mici întâlniri. O pădure de pin, iarba înaltă a plajei, vântul care bate dinspre mare, o epavă care stă în cadru ca într-o perfectă cartolină despre vară. Şi peste toate o explicaţie tardivă, dramatică şi emoţionantă, e bine că e, dar ce risipă de timp, exact lucrul de care ei nu dispun ca toţi ceilalţi.

Nu contează dacă aţi citit sau nu înainte cartea de succes a lui Kazuo Ishiguro. Cert este că soundtrack-ul de suflet, cu intro-uri larg panoramice de violă, de harpă sau pian este unul de colecţie.

Filmul vă oferă o foarte frumoasă scenă de intimitate în doi, în care el este cel care plânge, un sărut reuşit şi şi o tandră apropiere. Nu există milă, doar dragoste. Kathy este îngrijitoare şi asta face ea cel mai bine. Finalul sfâşietor este un memento mori pentru noi toţi.

Şi ultima imagine, ca în “American beauty” e despre copilărie. Despre râs, momentele împreună, când sunt fericiţi. Un drum spre esenţa lucrurilor, către ceea ce rămâne şi contează.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: