Când justiţia e oarbă – Crulic

Poate aţi citit sau văzut la momentul respectiv ştiri despre cazul disperat al românului învinuit pe nedrept de furt şi lăsat să se stingă în închisorile poloneze. Filmul de faţă vorbeşte pe şleau ca nimeni altul despre indiferenţă şi birocraţie. Omul biciuit de cele două, devine simplă carne de tun.

Anca Damian, unul din puţinii operatori-femeie, bun, cu experienţă, are la activ destule scurtmetraje şi documentare ca regizor. Însă acesta de faţă este cel mai bun film al ei, actul de maturitate artistică şi de implicare civică, umană.

Port.hu image

Spunea la conferinţa de presă: “Nu mi-am dorit un film-anchetă gen Michael Moore”. Iniţial, se gândise să realizeze o docu-drama, cu un actor care să joace eroul. Formula cea mai călduţă şi la îndemână, dar şi cea mai plată şi fadă. Ce bine că a simţit că genul nu ar fi ajutat povestea, iar emoţia necesară a implicării ar fi tins spre zero. În felul acesta, prin renunţarea la un tip standard de documentar, cineasta a reuşit să facă un pas în faţă şi să inoveze. Meticuloasă, foarte bine şi îndelung documentată, ea a ales, în mod neaşteptat, să surprindă, să fie originală, să aducă un film care să impresioneze la maxim. Primul lungmetraj de animaţie românească după 20 de ani! Aplauze îndelungi pentru tinerii animatori Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragoş Ştefan, Roxana Bentu, Tuliu Oltean, fără talentul cărora filmul nu ar fi existat.

Scenariul, storyboard-ul şi montajul urmăresc povestea lui Claudiu Crulic, din momentul în care pleacă la muncă în Polonia, până la chinuitorul sfârşit. Filmul este alcătuit dintr-o multitudine de tehnici de animaţie – cea clasică de linie, format ca de bandă desenată, 2D, 3D, filmare reală cu pixilaţie, cartoane decupate şi articulate – şi toate alcătuiesc un tot fluid, armonios, emoţionant. Cu atât mai mult cu cât regizoarea foloseşte fotografii reale ale lui Crulic, ultimele din Italia, când era fericit, alături de familia aflată la muncă (zice “Când v-aţi făcut ultimele fotografii, v-aţi gândit că ar fi ultimele?”) sau cele cu el copil, acasă, la Dorohoi.

Peste imagini pluteşte mereu vocea din off a eroului, un Vlad Ivanov cu accent şugubăţ moldovenesc şi neaşteptat de mult umor care îşi descrie traseul, dar şi stările, gândurile, fricile. Şi, într-un film tragic, sunt foarte multe detalii comice (excelent desenaţi căpşunarii care pleacă în valuri la muncă, nişte siluete negre cocârjate care au drept cap o uriaşă căpşună). Şi lirismul vine tocmai din acest fel de flux de imagini şi felul alert cum este prezentată istoria. Minunat ca procedeu artistic, cumplit ca fapt real.

Închisoarea e prezentată în engleză, ca într-un reality show. Gurile poliţiştilor şi gardienilor, reale, lipite pe desen,

Port.hu image

feţe fără chip. Toţi răi. Celulele văzute de sus, cu foarte frumoase, plastice treceri pe lângă pereţi, prin ei, în secţiune, pe lângă broaştele uşilor. Şi apoi, pe măsură ce tânărul decide să facă greva foamei – 3 luni! -, slăbeşte, nu mai vorbeşte poloneză, iar apoi deloc, tonurile se înăspresc, pereţii sunt coloraţi cu creion negru, doar tavanul rămâne liber pentru visele şi amintirile lui. Liniile se şterg, devin subţiri ca trupul lui. E clar, cu o animaţie, procedeul perfect, Anca Damian a reuşit, teribil, să exprime viu, dramatic, starea de frică şi degradarea fizică care nu ar fi putut fi altfel captate mai bine.

Finalul te gâtuie, te şantajează, te împietreşte. Un coridor real, cu tavanul acela tipic luminat de neoane, aşa cum numai cel de pe targă poate să vadă, e filmat cu plasă, iar pe cadru e desenat ulterior o perfuzie, siluete înlăcrimate, o asistentă placidă care îl tot cară şi nu se mai termină, în timp ce respiraţia lui se sfârşeşte. Ca în “Moartea domnului Lăzărescu”. Însă, dacă Puiu îţi dădea un baros în cap când infirmiera trăgea cearceaful peste mort, ca un film rupt, Anca Damian te scoate din şoc printr-un final poetic, mai potrivit animaţiei. Căci cearceaful-linţoliu se ridică şi zboară în lumină, aşa cum trebuie să fie. Pe o muzică de acordeon, tragică, cum parcă numai polonezii ştiu să compună – Piotr Dziubek copleşitor! De altfel, coloana sonoră, cu muzica, dar mai ales zgomotele de fond – ce muncă! Şi scena e la fel de frumoasă ca cea cu punga dansând hipnotic în “American Beauty”. Un moment mai liric, care să îndulcească trecerea, pierderea.

Un insert final şi un postscriptum cu explicaţii de la ştiri – şi de partea română şi de cea poloneză – este pumnul în plex care vă face să vă deşteptaţi.

Nu-ra-taţi!

Tags: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: