Mimosa Pudica – Bizim Büyük Çaresizligimiz / Our Grand Despair

De foarte mult timp se vorbeşte de „Noul Val” turcesc. Nu trebuie să aveţi prejudecăţi, nu toate filmele lor sunt melodrame, nu toate sunt pelicule lungi şi liricoide. Cel de-al doilea lungmetraj al lui Seyfi Teoman e o mică bijuterie.

Port.hu image

Mergeţi să vedeţi un film modern, ce înseamnă şi cum se pune în imagini, în stări emoţionale realismul turcesc modern! Veţi descoperi actori în jur de 30 de ani, veniţi toţi din televiziune, aproape la începutul carierei. Şi veţi privi bărbaţi foarte frumoşi, extraordinari, naturali. Cu o tehnică de joc impecabilă, economie de mijloace şi concentrare deosebit de emoţionante, carismă cât cuprinde, o poveste fără explicaţii şi muzică pe care o priveşti fermecat. O poveste intimistă şi un mai mult sau mai puţin minimalism, dar altfel decât cel românesc.

Povestea e şi aici foarte simplă. Doi prieteni din copilărie ajung să împartă un apartament. Se potrivesc perfect, râd, se distrează, gătesc împreună. Legătura strânsă dintre ei, stilul calm şi relaxat de băieţi mari sunt arătate în scene scurte, mici detalii, câteva priviri, câteva gesturi, tăceri confortabile sau mai stânjenite. O prospeţime a reacţiilor. Micul cotidian arătat cu dragoste. Deloc homoerotică. De fapt, filmul, foarte decent, reţinut şi pudic, nu are pic de nuditate sau sexualitate în el. Însă e ticsit de tandreţe, de flashuri senzuale rapid cenzurate, de tânjire, de iubit ascuns şi în tăcere. Cu atât mai straniu şi mai frumos, cu cât genul acesta de suferinţă tăcută şi acceptată e arătată mai rar la bărbaţi. Pentru că cei doi încep să se îndrăgostească de fiica unui prieten bun care o aduce la ei, ca să se refacă după trauma pierderii părinţilor într-un accident. Şi nici unul nu îndrăzneşte să-şi declare dragostea, ca să nu rănească pe cel de alături şi de ruşine că i-au promis prietenului că au grijă de fată. Suferind fiecare singur şi chiar împreună de dorul ei.

Şi povestea, dulce-amăruie, intimistă, cu spumoase izbucniri de umor, se adună din mici scene de viaţă de zi cu zi – o masă cu toţii, un dans într-o discotecă (foarte amuzanţi ei cum dansează ca în transă singuri), un picnic la

Port.hu image

lac, o cântare în maşină, un surâs, lacrimi reţinute, dese ieşiri în oraş la terasă, pregătirea mesei, cu ei doi curăţind fasolea păstăi şi apoi gătind, un pepene mâncat într-o zi de vară. Toate de un farmec de nespus, un montaj blând de ceasuri care umplu o viaţă de om.

Iar ecranizarea, ca să nu fie prea statică, are destule exterioare care aduc un pic necesar de pitoresc şi de culoare locală, plus planuri generale cu Ankara care se desfăşoară pe dealuri până la orizont, frumoasă şi calmă, ziua şi noaptea. Un subtil joc de nou şi vechi, fără accente din nicio parte.

Poate un pic cam lung, cu scene statice, multe frontale, în unghi fix, filmul recuperează prin sinceritatea explicaţiilor. Cert e că e viu, emoţionant, fără să fie sentimental. Mult mai mult decât un exerciţiu de stil.

Tags: ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: