Satul universal – “Life in a Day”

Ca să nu mă întorc mult în trecut, există două documentare splendide, etalon, cu montaj năucitor de imagini de toate tonalităţile, fiecare vorbind în deceniul său despre om şi omenire, despre lumea modernă şi experienţele ei. Întâi a fost tulburătorul “Koyaanisqatsi” în 1982, cu muzica hipnotică a lui Phillip Glass, cea care ridica mult nivelul emoţiei în privitor. Un film despre nebunia lumii moderne, aglomerări urbane, de oameni şi maşini. Un semnal de alarmă. Frumos şi tragic. A urmat peste exact zece ani, în 1992, “Baraka”, colaj de imagini cu oameni de diferite religii şi rase, respiraţia întregului pământ, un film liric care începea cu dimineaţa şi se încheia aşa cum ne-a obişnuit deja să o facă toate documentarele de pe Animal Planet cu apusul soarelui. Şi între nadir şi zenit, viaţa, cu tot ce are ea mai minunat, mai frumos, mai urât, mai grav, mai vesel.

Port.hu image

Şi iată acum acest demers interesant, o chemare pe YouTube căreia i-au dat curs 80.000 (!!!) de vizitatori, toţi cei care au intrat în jocul de a crea ca într-o fabuloasă capsulă a timpului în imagini, o zi pe faţa pământului, indiferent de locul de naştere, de statutul social, de sex sau orientare sexuală, de starea sănătăţii. Rasa, religia şi orientarea politică chiar nu contează. 80.000 de oameni care s-au jucat în ziua de 24 iulie 2010 (de ziua mea de nume, ca să mă bag şi eu) şi s-au prezentat goi, fără măşti sociale, cu sinceritate în cele mai ingrate momente ale lor. În fericire şi doliu, în cumplită boală şi în fericire, în naştere şi sărăcie lucie, cu bube, transpiraţie, priviri famelice sau înfricoşate. De la masai, la cei mai indiferenţi consumerişti. Un puzzle de destine, fărâme strălucitoare pe care le priveşti vrăjit, părtaş şi tu ca privitor al unei clipe magice, de mare frumuseţe.

Tot acest munte de material video a fost văzut, gândit, filtrat de ochii atenţi ai regizorului Sir Ridley Scott, producătorul proiectului şi, regizat cu mare simţire şi delicateţe de Kevin Macdonald (cel cu “Ultimul rege al Scoţiei”). Şi poate că nu sunt toate filmuleţele, poate că sunt unii care au rămas pe afară, dar ceea ce este înăuntru, vă umple inima de bucurie mult timp după vizionare.

Ce face un om normal într-o zi obişnuită de sâmbătă? Indiferent din ce parte a globului ar fi. Şi te gândeşti la asta pe măsură ce imaginile încep să curgă. Cu ce s-ar putea umple o zi a pământului? Ce se întâmplă sâmbăta? În afară de nostime şi frumoase, egalizatoare gesturi de sculare, spălare, mâncat, cititul presei. Şi după aceea? Şi imaginile vin către tine înghiţându-te în transparenţa lor. O muzică de fond cu mii de sunete de peste tot. Toţi mănâncă, dar o thailandeză se duce întâi la templu cu ofrande. Şi apoi, după prima dezmeticire, oamenii îşi încep drumurile năuce. Acum începe cântecul filmului care mai apare încă de două ori, o dată în registrul rock, grav. Şi, credeţi-mă, de îndată ce o auziţi pe cântăreaţa britanică Ellie Goulding cu al său “A Day in Time“, cu vocea ei de fetiţă, nu vă mai iese din cap.

“Vreau să beau cea mai pură apă, vreau să urc cei mai înalţi munţi fără să crâcnesc…” pe imagini înduioşătoare cu copii. Căci dimineaţa înseamnă nou, începutul, naşterea zilei şi iată a vieţii. Umane şi animale.
Şi oamenilor li s-au pus întrebări, iar aceste inserturi sparg curgerea lină a fluxului de imagini, dar îl şi dinamizează, îl umplu de sens. “Ce îţi place să faci”, “De ce te temi?” Şi dansul continuă cu înduioşătoare prin fragilitatea lor poveşti despre oameni diverşi, necunoscuţi, despre cum pot sau nu să facă faţă vieţii. Iar normalitatea alternează în perfectă balanţă senzorială cu sărăcia, cu subzistenţa. Şi, totuşi, că există cu adevărat sau doar în faţa acestei camere mici care îi filmează, sunt, fiecare în felul lui, fericiţi. În cimitirul unde locuiesc, sub frunzele de bananier din junglă, în cutiuţa de cameră a grădinarului care munceşte pentru bani în Dubai.

E sâmbătă şi poţi să te ocupi de curte şi grădină. Să pregăteşti mâncarea pentru prânz. Oameni şi animalele care

Port.hu image

le sunt hrană. Iar imaginea cu viţelul împuşcat în cap la abator e atât de cruntă, de nu mai mănânci carne în viaţa ta. Şi apoi siesta sau dragostea de după-amiaza… E sâmbătă, aşa că sunt petreceri şi nunţi, întâlniri între iubiţi. Concerte, dar şi încleştări armate..

Iar pe genericul de final apar scrise numele tuturor celor care au participat la proiect. Foarte frumos!

Nu rataţi cea mai rapidă dovadă că Terra e o mărgică albastră, că graniţele nu sunt decât în atlase, că toţi oamenii, indiferent de religia şi credinţa care-i dezbină de atâtea ori, sunt aceeaşi. Gesturi intime indentice indiferent de culoarea pielii, o curiozitate de a privi în afară tipică tuturor. Un film-dovadă de dragoste. Pentru omul de alături de lângă tine, pentru aerul pe care îl respiri. Un film în care afli multe – despre rase şi civilizaţii, ritualuri necunoscute, oraşe, un magazin de burka în Kabul. Şi, de fapt, despre tine, cine eşti. Exact ca ei, într-un tot unitar, armonios cu adevărat.

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: