Let It Grow – Dr. Seuss’ The Lorax

Nu toate animaţiile din ultimii ani au fost doar pentru cei mici. Ba, trendul este ca întreaga familie să se bucure de desene pline de culoare şi umor. Aşa se face că au apărut unele de superacţiune, cu gaguri la care reacţionează doar cei maturi. Filmul de acum este marketat pentru o grupă mititică de vârstă. Şi este o încântare vizuală, cu toate că mai trenează uneori şi te mai ia pe nepregătite cu încă un număr muzical-coregrafic.

Port.hu image

Case de suburbie, dar ciudate ca cele din “Grinch” (căci este tot o ecranizare după Dr. Seuss), unde flora e în totalitate de plastic şi electrificată. Oraş peste care apare aerian nava care îl poartă pe şeful de aici, O’Hare, un oportunist tiranic, cu chip care aduce cu Sergi Lopez, dar care este ca şi personajul negativ din “Shrek” – pitic. Şi un tânăr care porneşte în aventura vieţii, întru salvarea lumii în care trăieşte, bine îndemnat de bunica lui (veterana actriţă Betty White se amuză să pună vocea, chiar şi într-o scenă care trage cu ochiul către “Lupul, Scufiţa şi enigma”). Aşadar o poveste de familie, cu fiori de primă dragoste, cu oameni care se strâng pe stradă să cânte şi să danseze ca în cele mai celebre musicaluri. Plus o vecină cu părul de foc (şi această podoabă capilară, ca şi puful sau blana vă rămân pe retină, pentru că sunt formidabile, punctele de atracţie ale filmului, mai ales că 3D-ul e generos, accentuat, frumos, magic).

Port.hu image

Ar fi fost interesant şi dacă filmul se limita la acest oraş irespirabil, unde oamenii nu

Port.hu image

mai ştiu cum arată copacii adevăraţi, având montaţi în grădini unii “disco”, cu multe lumini. Însă e un desen animat care vrea să te facă să te bucuri, să visezi, să faci ochii mari, copiii mici să aplaude. Se întâmplă toate acestea, chiar dacă cei mici nu prea râd.

Căci există o ieşire din oraşul-capacană, plin de camere de supraveghere gen “Truman Show”, pe străduţe înguste şi metalice către locuinţa ultimului om care mai ştie cum să obţină un copac. Şi cotul acesta de poveste îi ia pe nepregătite pe cei mititiei.

Şi, în mod neaşteptat pentru un desen animat, filmul porneşte într-un flashback, înapoi în trecutul celui care a distrus pădurea. Povestea rămâne destul de mult timp captivă în tinereţea lui. Însă ceea ce urmează face toţi banii. Căci lumea edenică, plină de culoare, cu păsări şi animale mici (un deliciu ursul obez, personaj comic sau cei trei peştişori de aur cântăreţi, care mai şi parodiază tema muzicală din “Misiune imposibilă”!) se întinde cât vezi cu ochii, iar copacii cu scoarţă albă de mesteacăn au coroana cea mai frumoasă pe care aţi văzut-o vreodată în film, de vată de zahăr răsucită în suviţe pufoase, de toate culorile pastelate. Magic, magic cu adevărat. Iar când totul se umple de bezele, în care se scaldă şi înoată urşii prietenoşi, place, chiar dacă scena imită ultimul film pentru copii mici, “Winnie de pluş”, când, cum se spunea acolo, “Totul este miere”.

Şi ai vrea ca acţiunea să aibă loc aici, printre sau în aceşti copaci pletoşi, pe care vrei, indiferent de vârstă, să îi

Port.hu image

îmbrăţişezi, să îi mângâi. Din păcate, ea dispare repede, victimă lăcomiei de bani şi chiar prostiei, inconştienţei cosmice. Apare astfel în cadru familia “tăietorului de copaci”, cu doi fraţi goofy, genul mereu ironizat din Middle West, gogomani şi răutăcioşi, plus o mamă insensibilă şi profitoare. Şi, nu ştiu, sincer, nici ce rost are în film, nici cât înţeleg cei mici rostul ei aici.

Morala însă e pricepută de toată lumea, căci e destul de clar ecologică, ca şi chemarea la omenie şi lipsă de egoism, la grija pentru celălalt – fie el om, animal sau pom. Industrializarea ucide, viaţa înseamnă viul, nu plastic. Şi are filmul acesta o scânteie dramatică care îţi strânge inima în secvenţa în care înţelegi ce sunt cioturile albe de la început, din ceaţa în care eroul se avântă, ieşind din oraş. Sunt tot ce au mai rămas dintr-o grădină ca un vis bucolic – dealurile, acum golaşe, ştirbe, cu cioturi albe, calcinate, în locul copacilor cu coroană-păr mătăsos.

Lorax e un personaj plin de şarm şi care dă speranţă. Şi, la fel altora imaginate de Dr. Seuss (vezi “Pisica din pălărie”), stă sau apare doar cât şi când ai nevoie de el. Iertarea e fără margini, căinţa e bună, implicarea face mereu minuni. Şi asta chiar trebuie să înţeleagă toată lumea. Asta trebuie toţi să începem să practicăm.

Tags: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: