Pentru Gotham – The Dark Knight Rises

Experienţa de la “Inception” a lui Nolan i-a prins bine şi se vede şi aici. Foamea cu care regizorul filmează oraşul în planuri largi, panoramice, cu clădiri peste care camera se ridică sau se prăbuşeşte digital îţi strânge ţie, ca spectator de IMAX, stomacul. Plus că la asta contribuie violentul montaj de sunet, muzica cu Dolby tare şi accente metalice, marca regizorului. “Cavalerul 3” trebuie văzut.

Port.hu image

Partea finală din trilogia neagră (care, totuşi, poate funcţiona bine mersi mai departe, ca la Lucas, o trilogie la trilogie) vine şi ea cu trena nefastă a filmului anterior. Dar dacă acolo moartea talentalului actor Heath Ledger a contribuit la un boom de publicitate şi la un istoric Oscar postum, filmul de faţă îşi începe turneul mondial şchiopătând din cauza unui nedorit incident american soldat cu morţi şi mulţi răniţi într-o sală de cinema.

Iubitul personaj de benzi desenate soseşte la finalul poveştii schimbat, mutilat, obosit. Rapid, dar nu destul, puternic, dar vulnerabil, foarte uman. Aproape numai voce (foarte interesantă inflexiune şuierată la Bale). Şi cu costumul cel mai bine structurat de până acum. Cu multe momente de derută şi introspecţie, aşa cum nu am mai văzut până acum la niciun alt erou mascat justiţiar. Şi tocmai asta e noutatea pe care regizorul o aruncă lumii cinefile ca pe o mănuşă, ca pe o provocare. El oferă cu grijă personajelor momente lirice, aproape mămoase, monologuri despre datorie, suflet şi singurătate. Batman, valetul Alfred, poliţistul bătrân Gordon, Catwoman, tânărul detectiv au parte de tirade miezoase, emoţionante. Şi, printre cursele-urmărire contracronometru, atât de aşteptate şi de tipice genului acesta fantastic de acţiune, el lipeşte momente de sinceritate, genul fără mască, exact personajelor cu identitate ascunsă. Este un film cu eroi după benzi desenate, aşa că logica nu are ce căuta aici. Interesant este cât de potolit, de introvertit joacă actorii, tocmai de aceea partiturile devin şi mai puternice, mai dure. Şi mai aduce un personaj negativ, care are şi el partea lui tragică, aşa cum aveau toţi oponenţii lui Spiderman, de exemplu. Că Batman şi uriaşul Bane care nu simte durerea ajung să pară un pic pămpălăi, e o altă poveste, este accentul care îi face foarte umani, ceva mai mult decât umeraşe pentru măşti fioroase. Scenele intimiste rup ritmul, sunt plăcute, dar, prin acumulare, dezechilibrează puţin filmul. Asta nu înseamnă că scenele de acţiune lipsesc.

Filmul are de toate. Efecte speciale, suspans, momente dure, multă violenţă (lovituri greu de privit), scene tipice benzilor desenate, cu zgomotul pumnilor ca acolo, actori formidabili în poză – numai bune

Port.hu image

pentru promovare -, montaj paralel, fior patriotic. Scene originale, cel puţin una de antologie în filmele de acţiune, demnă de Premiile Taurus ale cascadorilor (avionul capturat şi luat cu asalt în zbor). Filmări multe de foarte de aproape de chipuri, cadre strânse. Şi Tom Hardy, care nu încetează să uimească, cu adevărat actor cameleon, bun în partituri fizice (v. şi “Bronson”), aici cu trup ultralucrat şi o mască care îi acoperă mare parte din faţă, ca să semene (şi o face!) cât mai mult cu Ledger. Peisajul, oraşul gol, cu străzile lui. Şi totul, în ciuda lungimii şi scenelor lungite, se acordă perfect, la timp, piese minuţios gândite pentru un puzzle eroic. După “Batman – Începuturi” din 2005 şi “Cavalerul negru” din 2008, acesta de faţă strânge în sine toate trimiterile la ele şi la istoria eroului cu mantie. Şi lasă abil deschise şi câteva ferestre către alte abordări viitoare. Un fel de prequel la seria de ficţiune cu Batman, începută în 1989 de Burton şi continuată în 1992.

Tot ce ne dorim este ca cele două scene de hold-up – cea de la Bursă şi cea de pe stadion – să nu dea cuiva idei. Şi, desigur, da, poate cadou pentru Crăciun – formidabilul Batmobil, mai atractiv ca oricând.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: