Aş putea să fiu persoana asta din faţa mea… – Arthur Newman

Am terminat de curând cartea “Drept de viaţă şi de moarte” a prolificei scriitoare Amelie Nothomb. Spumos, ciudat, cursiv, romanul ei te uimeşte mereu, la fiecare pagină. Este despe un bărbat care la un moment dat a hotărât să fie altcineva. Bogat, cu vilă, iubită sexy şi fără grijile micului cotidian. Toate ale cuiva de împrumut. Şi iată acum un film care ne propune acelaşi lucru, o ascundere în spatele unei identităţi false, mai stabile, mai ofertante, mai cutezătoare.

Port.hu imageFilmul lui Dante Ariola porneşte fără explicaţii, aşa cum şi trebuie să fie. Cel din titlu îşi părăseşte familia, viaţa searbădă şi eul plictisitor pentru a deveni liber.

Bineînţeles că marea majoritate (ca şi mine) va merge la film atrasă de numele actorului Colin Firth. Decenţa exemplară a omului şi profesionalismul la cote înalte ale actorului britanic promite mereu garantat partituri intense de dramă interiorizată sau delicioase comedii romantice.

Fără multe replici, filmul îşi dă drumul greu, iar, când în sfârşit porneşte, aşteptările spectatorului sunt păcălite. Parcă ţi-ai dori mai mult de la acest actor.

Este un road-movie, un drum iniţiatic prin America cu cele mai stranii şi stupide întâmplări. Un drum cu maşina şi mici popasuri prin moteluri în care se simte depunerea timpului, asemenea picăturilor de la chiuvetă sau din perfuzie. Strop cu strop, gând după gând, tăcerile, scenă după scenă alcătuind harta unui destin, puzzle-ul unor rataţi simpatici fugind de happy-end.

Regia are minusurile şi plusurile ei, aşa cum se întâmplă la majoritatea debuturilor în lungmetraj, scenariul însă tresare uneori cu frumoase rezolvări tandre.

Sigur, au fost multe filme despre un bărbat care porneşte la drum, scârbit de viaţa plată şi doritor de aventură, de căutare profundă de sine. Cine eşti cu adevărat? Ce n-a mers bine? Unde să te duci? De obicei, întâlniriele întâmplătoare, deseori jenante şi stângace, sunt bun punct de plecare pentru o prietenie. “Caut prieten pentru sfârşitul lumii”, “Yes Man”, “Furtună, peripeţii şi…dragoste”, chiar “Leaving Las Vegas” au avut felul acesta de tandem – un bărbat normal şi cumsecade care îşi intersectează drumul cu o tânără efervescentă, ciudată şi atât de deosebită, încât să-l facă pe el să se dezgheţe, să-şi dorească să trăiască periculos, să încerce lucruri noi care să-l trezească din rutină. Şi Mike de aici (Emily Blunt în rol de compoziţie, o drogată, bipolară, cleptomană cu suflet fragil, cu multe scene de nuditate!) este exact genul. Ea este contragreutatea ideală la dezechilibrul lui abulic şi calm.

Şi aştepţi ca lucrurile să o ia razna, să se întâmple chestii uimitoare, amuzante sau tragice, ca acţiunea să meargă tunată. Filmul însă curge în ritmul lui, lin, lent, fără scene exagerate, fără deraieri şocante.

Ajutat de o imagine frumoasă şi clară, în apusuri blânde şi pe lângă copaci înroşiţi/ îngălbeniţi pe măsură ce timpul înaintează în toamnă, filmul are un suflu al lui, o respiraţie înceată, o dulceaţă, dacă ai răbdare. Arthur pleacă de acasă şi, datorită ei, se schimbă, dar cu paşi mici.

Port.hu imageExplicaţiile despre unul sau altul vin târziu, şoptite în tristeţea camerelor de motel. Ca şi fiorul erotic, dorinţa, dragostea. Acestea, în detalii timide, sunt ciudate şi delicate deopotrivă.

Chinul depresiv al personajelor care îşi plătesc penitenţa astfel nu e deloc fardat. Crizele sunt sincere şi oferite din plin. Scenele se adună şirag, mai mult sau mai puţin originale şi, în general, senzaţia e plăcută să le urmăreşti. Mai ales când îşi încep rolurile şi se joacă pe rând cu identităţile celor întâlniţi în cale.

E un film independent, aşa că are toate tarele, defectele şi calităţile unuia de acest fel. Ceva scene în timp real, destule fără muzică, racorduri cu cadre-tampon în singurătate şi tăcere, rezolvări isteţe, frumoase şi soft vesele.

Poate că unii au norocul unui suflet-pereche. Însă cei mai mulţi au nevoie de asemenea scurte întâlniri ca să revină pe linia de plutire. Oglindit în celălalt, care te vede fără nicio mască socială, murdar, urât şi plâns, înveţi ce să faci ca să te salvezi, să te ridici, să mergi mai departe. În ciuda tărăgănelii poveştii, această morală, simplă dar atât de puternică, susţine cu bine filmul lui Ariola până la sfârşit. După cum se ştie, oricât doreşti să fugi de tine şi de propriul trecut, treptele trebuie călcate una după cealaltă, pentru ca rezolvarea, experienţa şi pacea să vină. Cel mai bine este să îţi faci curat în propria viaţă.

Sunt frumoase – ca de obicei – scenele cu ei în maşină, la fel cele cu ei în pielea altora, reuşit final umanitar, fairplay cu cei în suferinţă de alături.

În cartea Ameliei Nothomb, personajul îşi asumă cu dulce perversitate noua identitate până la capăt. Arthur nu este aşa de cinic. Tocmai de aceea i se dă voie ca după această călătorie să stea curajos în faţa unui nou capitol.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: