Ce nu face tata – Dead Man Down

În general, toţi regizorii (mai ales cei tineri) îşi doresc să realizeze filme originale, atipice, departe de clişeele genului. Fără reverenţe maeştrilor, fără reguli, dure, violente. Şi, pe cât se poate, în afara oraşului turistic, dincolo de reperele devenite iconice graţie comediilor romantice, de cartolină.

Port.hu imageŞi Ben Affleck în “Oraşul/ The Town”, şi danezul Nicolas Winding Refn în splendidul său “Cursa/ Drive”, ca să dau doar două exemple din vârfurile recente ale filmelor cu gangsteri urbani ai zilelor noastre, au urmat cu bine pista aceasta. Şi amândoi au îmbinat şuieratul gloanţelor cu părţi lirice, neaşteptat de tandre, de frumoase.

Suedezul Niels Arden Oplev, regizorul de la originalul “Fata cu dragon tatuat” ne oferă atipicul său film cu gangsteri care stăpânesc oraşul fără frică.

Perfect rodat, filmul de acţiune este ticsit nu atât de efecte pirotehnice – nu că nu ar exista arme în cadru -, cât de tăceri şi priviri lungi, tatonări romantice din acelea cum ne plac de la “Klute” încoace.

Foarte, foarte credibili, actorii perfecţi în distribuţie desfac în faţa noastră crunta lor poveste de dominare şi luptă pentru putere şi bani.

De la “Suspecţi de serviciu” nu a mai văzut ecranul ticăloşi mai cinici, mai profesionişti ca aici, din nou ucigaşi unguri, dintr-o mafie teribil de violentă. Toată lumea se temea de Keyser Sose, să vedeţi de ce e în stare ungurul de aici, jucat concentrat de Colin Farrell.

Cu multe scene reuşite, nemaivăzute până acum astfel prezentate şi montate (gangsterul de culoare, gol în pat, înfruntându-şi duşmanul; Alphonse cel temut tras la rândul lui la răspundere de un şef şi mai puternic, un foarte convingător Armand Assante într-un rol mic; sau acelaşi Alphonse aşteptându-şi trădătorul), plus o imagine uşor virată în culori coclite şi o muzică bună, filmul se urmăreşte fără deraieri de atenţie, chiar dacă sunt ruperi de ritm.

Plin de prim-planuri excelente, filmul îşi adună piesele de puzzle ca un magnet. Numai cu băieţi răi, dar cu un (anti)erou băiat rău în rol de băiat rău bun cu sufletul de aur, ai crede că acţiunea va fi furibundă, fără să te lase să respiri. Însă ritmul e lent, mult mai agale şi plin de accente decât de obicei. Povestea de dragoste are decenţă, frica de implicare şi pericolul misiunii dau mereu un recul aproape poetic, ca un dans.

Port.hu imageUngurii şi albanezii repede gata de atac armat, afro-americani fioroşi, albi puşi pe căpătuială şi dornici să urce în ierarhie, toate bine amestecate cu franceza mamei protagonistei, nimeni alta decât Isabelle Huppert, în unul din cele mai normale, mai potolite, mai calde roluri ale sale din ultimul timp.

Cu un cuplu care se potriveşte perfect ca sex-appeal, doi actori buni în roluri interesante, povestea ar fi trebuit să meargă brici. Nu are farmecul magic al lui “Drive”, chiar dacă e tot un film realizat de un nordic. Ochii lor atenţi la detalii fine, nevăzute de alţii, dau un farmec aparte. Merge regia, însă scenariul, cu multe lucruri greu credibile, pentru care nu trebuie să-ţi pui întrebări cu de ce oare, în dorinţa lui de a oferi un film mai de artă decât de obicei în gen, nu numai de stradă, alert şi cu sufletul la gură, te mai face uneori să râzi şi când nu e cazul.

Dintre toţi actorii, o mare bilă albă pentru şeful mafiot Alphonse, adică Terrence Howard cel supărat că nu mai joacă în “Iron Man”, aici, cu scene iar excepţionale, ca în “Crash”. Cea mai bună scenă a filmului îi aparţine, păcat însă că se termină brusc şi fără rezolvare.

Oplev a fost adoptat cu bine de Hollywood, iar după serialul poliţist “Memorie perfectă” (la fel de atipic şi de original) şi filmul de faţă, aşteptăm de la el poveşti de calibru greu, borne, dacă se poate, în istoria filmului modern.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: