Echilibru în toate – Epic

Animaţiile, fenomenale, pentru toate vârstele, cu puteri nelimitate în a ne oferi lumi uluitoare mereu, cu adevărat încântătoare, sunt la ora actuală, de multe ori, mult mai bune, mai reuşite, mai emoţionante decât filmele cu actori. Şi, de fiecare când vizionăm una, pare cel mai bun desen animat al anului. Şi următoarea peste, anul următor una şi mai bună, într-o linie ascendentă uluitoare.

Port.hu imageNu mi-e ruşine să declar – îl iubesc pe Chris Wege. El e regizorul care ne-a adus “Epoca de gheaţă” cu veveriţa ei. Şi, chiar dacă de atunci au fost destule alte animaţii cu totul şi cu totul glorioase, îl purtăm în sufletul nostru. De data aceasta se întrece pe sine, reuşind – şi nu credeam să văd asta prea curând, cu atât mai puţin într-o animaţie – să depăşească trilogia “Stăpânul inelului”.

Povestea de aici are graţie, scene de magică frumuseţe, o poezie a cadrelor care încântă public mic şi mare.

Foarte realist în mare parte, cu ferigi şi flori exact ca în natură, cu frunze prin care blând trece lumina, povestea se oferă ochilor uimiţi cu cadre pline de detalii, inventive şi originale, replici spumoase şi întâmplări pe gustul tuturor. O lume secretă, ascunsă şi pură, cu ordine şi cod al onoarei, cu armuri sofisticate de un verde strălucitor, cu căpetenii zburând pe păsări colibri. Iar Ronin, aşa cum îi spune şi numele, mândrul războinic al Oamenilor-Frunză, ca un samurai de smarald, cu armură, sabie katana şi obedienţă nesfârşită faţă de Regina Pădurii. Foarte frumoase şi reuşite chipuri, cu multe detalii care umplu inima de fericire.

Lupta dintre Bine şi Rău exact ca în LOTR, cu o echipă solară şi una telurică, dar deopotrivă de bine gândite şi realizate. Pilde pentru toate vârstele şi o morală ecologică pe înţelesul tuturor.

Totul începe când Mary Katherine vine la casa tatălui, un fel de savant nebun cu inima de aur, care şi-a dedicat viaţa căutării omuleţilor din pădure. Printr-o întâmplare, Mary ajunge să facă parte din lumea aceea minusculă. Iar aventura în care porneşte lasă spectatorul cu gura căscată.

Multe, multe scene reuşite, cu suspans, dramatice, dar şi cu umor presărat ici-colo la ţanc. Soldaţii de aici seamănă cu elfii din Lord of the Rings – toţi blonzi, solari, cu ochi albaştri. Numai Regina Tara este de culoare (de ce oare, doar pentru că Beyonce pune vocea?). iar povestea se derulează aşa de bine cu montaj strâns, montaj paralel reuşit, încât nu te lasă să respiri.

Port.hu imageChiar dacă în sine nu e foarte originală, cu micşorarea şi luptă între oameni şi şoareci, povestea are scene deosebite, încântătoare. Cu ceva din “Tinker Bell” şi, mai ales, din animaţia japoneză din 2010, “Lumea secretă a lui Arrietty”, în care exista o lume minusculă şi un romance delicat şi tandru, cu un pic şi din “Arthur şi Minimoys”, filmul de faţă promite succes de casă şi de critică. Şi premii pentru o echipă care a trudit din greu.

Două lumi în antiteză, una blondă şi colorată, la suprafaţă, în pădure şi lac (ce minunate sclipirile apei!), cealaltă întunecată, larvară, periculoasă şi rea. Şi, pe cât e una de minunată, pe atât e cealaltă de complicată, un Mordor animat, fără să fie însă cu adevărat înspăimântătoare, ca să nu sperie publicul mic.

Ca orice animaţie, şi aceasta are personajele ei comice, doi melci vorbitori, Stan şi Bran ai poveştii, pe care veţi dori să îi luaţi acasă.

Filmul rulează în două versiuni – una originală, în care vă puteţi bucura de inflexiunile şi modulaţiile vocilor actorilor care pun voci (Colin Farrell, Christopher Waltz, Amanda Seyfried), cealaltă dublată în română, mult ajutătoare pentru copiii mititei.

Se dă şi aici luptă pentru putere, cu încleştare pe viaţă şi pe moarte. Şi, ca de obicei în orice călătorie, un drum iniţiatic în primul rând spre sine. Căci Mary descoperă în această aventură cine este cu adevărat, multe despre tatăl ei neînţeles până atunci, ce importanţă are familia.

De revăzut, de colecţionat, de ţinut minte.

 

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: