Inima nu e de oţel – Iron Man 3

Blockbusterul cu numărul 3 din seria cu eroul Marvel în carcasa de metal este primul cu regizor nou la conducere, scenaristul de la seria “Armă mortală” şi, uneori, spre final, ai puţin senzaţia că asişti la scene din acel film, dar cu armuri. Regizorul celor două mai vechi, actorul Jon Favreau, apare acum într-un rol amuzant şi tandru, frumos omagiu şi legătură cu toată trilogia.

Port.hu imageEroul din 3 zboară mai puţin, dar are mult mai mult umor. Nemessis-ul este iar spectaculos, după Ivan din 2 al lui Mickey Rourke cu bicele sale electrice sfârtecând aerul. Şi, tot ca în 2, avem şi aici femei puternice care bat de sting.

Ben Kingsley, cu un rol tipar Osama, reuşeşte un rol interesant de compoziţie. Însă reflectorul stă pe Guy Pearce, actorul australian fiind acum (după Jeff Bridges în 1 şi Mickey Rourke în 2) duşmanul de moarte. Şi e foarte convingător. Recunoscut pentru performanţele sale şi puterea de a intra ca un cameleon în rol, ne face aici să stăm cu ochii pe el, fără să clipim. E drept, 3D-ul foarte activ, nici el nu te lasă.

Este filmul din care Terrence Howard lipseşte, dar povestea nu-i duce lipsa. Actorul s-a descurcat foarte bine cu alte proiecte (teribil în “Dead Man Down”).

Rotund, cu vocea din off a lui Stark la început şi la sfârşit (plus, staţi până după genericul de final – el însuşi lung cât tot filmul, foarte impresionantă desfăşurare de forţe, ce echipă! – pentru o surpriză comică).

Eroul Marvel a ajuns la maturitate. A talentului de inventator-constructor, a bărbatului, a omului care poate râde de sine. Robert Downey jr. este mai puternic decât rolul şi, de multe ori îl vezi doar pe el. El dansând – savuros. Însă, când face un pas în spate şi-şi lasă personajul să acţioneze, plăcut, convingător, uiţi că e o convenţie de BD-uri.

În ciuda unor burţi şi a unor rezolvări care mai rup din ritm şi lungesc povestea, filmul, mai bun decât “Oblivion”, are de toate pentru toţi.

Port.hu imageFinalul, puternic, liric, cu omagiu întregii serii, e foarte frumos. Ticsit de găselniţe vizuale, de gadgeturi care ne aduc în cadru viitorul apropiat (“să intri în creierul cuiva live”), plus costumele foarte grafice, perfecte ale personajului Pepper (Paltrow în toată splendoarea), filmări subacvatice sau în ralenti (ca în “Inception” în maşina explodând), cu efecte pirotehnice din plin şi cascadorii care te uimesc, ca pe un copil bucuros, filmul este o reuşită tehnică. Armurile formidabile, cu mult, mult mai performante ca în “Răzbunătorii” (şi, dacă vă mai aduceţi aminte, acolo Stark/ Iron Man se lupta cărând bucăţi colosale de navă). Aici se reformatează minunat la comandă, nemaivăzut, original, amuzant.

Filmul câştigă şi prin scenariul mai uman, chiar dacă mult mai acut patriotic decât oricare altul din serie. Scenele casnice, de cuplu, ironice şi pe cât de realiste pot să fie într-un film cu supereroi, îşi au rostul lor şi dau mereu bine în poveste. Momentele de acalmie nu plictisesc, doar pregătesc asaltul pirotehnic spectaculos de final.

Foarte bună, antrenantă muzică, ce te poartă şi ea în zbor peste o poveste de salvare in extremis a unui erou justiţiar.

Poveste despre manipulare şi foame de putere politică construită cu soldaţii perfecţi.

A doua jumătate este fără cusur, nu te lasă să respiri, plină, plină de efecte digitale cu adevărat speciale. Foarte plastice cadre. Şi nu mă refer la Paltrow jucând în sutien.

Să aşteptăm o continuare, poate că “Avengers 2” o să ducă povestea mai departe.

 

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: