Noutatea cea mare a Supermanului de faţă este prezenţa unui britanic în rolul eroului cu costum mulat în culorile steagului american. Şi, după cum veţi vedea, Henry Cavill, cu bustul gol (cel mai trapezoidal din istorie), bun şi credibil în prim-planurile lirice ca şi în scenele de hiperacţiune, se achită glorios. Este identică venirea la cârmă a cuiva nou într-o franciză veche ca a lui Daniel Craig în Bond. Prospeţime, un tipar altfel, dar cu toate detaliile şi datele seriei. O reuşită.
Bineînţeles, de la Zack Snyder, regizorul excepţionalelor, inovatoarelor “300”, “Watchmen” sau “Legende din regatul Bufniţelor”, nu te aştepţi la platitudini, la chestii sentimentale, ieftine. Noul proiect, cu regizorul-minune Christopher Nolan alături ca scenarist-producător, ştim din start că filmul nu te va lăsa să clipeşti sau să respiri. Franciza merge mai departe, iar istoria este respectată, omagiată discret, păstrată, prezentă. Ce le reuşeşte însă este un film original.
În 2006, Bryan Singer ştia cu al său “Superman Returns” cum să împrospeteze seria într-un fel nemaivăzut, dar şi să păstreze tot ce era de păstrat din clasici. Eroul din benzi desenate are accentuată dimensiune umană, iar efectele transmiteau colecţia legendară noilor generaţii.
Filmul lui Snyder din 2013 urcă mult deasupra acestuia, aducând inovaţii în genul SF, în istoria eroului, al navelor de război intergalactice, luptelor, armurilor, caracterelor. Pelicula, în fapt un prequel, explică cum s-a născut (la propriu) Kal-El, care era casa lui, viaţa pe planeta de unde a venit. Zborurile printre cristalele depozitare ale istoriei civilizaţiei sale din filmele vechi li se adaugă acum furibunde, formidabile, uluitoare scene de luptă pe viaţă şi pe moarte. Scene foarte grafice, cu scenografie originală care nu trage cu ochiul nicăieri, de sine stătătoare. Krypton înseamnă acum mai mult decât un perete de gheaţă. Iar acest început sau jumătate de film kryptonian taie încă de la primul cadru respiraţia.
Russell Crowe este adus în joc ca tatăl lui Kal-El, Jor-El, în rolul în care apărea câteva secunde în trecut Marlon Brando. Crowe are parte de un rol de mult mai mare întindere, cu greutatea lui în poveste.
Muzica, tare şi, desigur (cum se procedează deja de la “Inception” şi “TRON” încoace) cu accente metalice, de bas, umple cadrul şi sala.
Aflăm semnificaţia literei S de pe costum, iar acesta n-a arătat niciodată mai blindat şi cu asemenea textură. Încet-încet, se închide la culoare, acum fiind deja ultramarin.
Armurile militare la care au lucrat echipe extralargi de specialişti, sunt impunătoare şi plac.
Marea găselniţă a filmului sunt roboţii care se deplasează suspendaţi prin aer şi au o interfaţă de particule magnetice. De la un chip drag la început până la prezentarea în relief a unei civilizaţii şi tentaculele colosale din lupta de final, o maşinărie ingenioasă din punct de vedere mecanic şi fizică, o reuşită a specialiştilor în machete şi efecte digitale.
Originală este şi abordarea poveştii arhicunoscute a eroului în colanţi în mod necronologic, date din mica copilărie afându-le spectatorul din cele câteva – foarte frumoase – flashback-uri. Părinţii de împrumut – Diane Lane şi cu accent de laudă pentru Kevin Costner – sunt cei care (pentru prima dată în serie) îi temperează superputerile celui venit din spaţiu. Cei care îl învaţă răbdarea şi sacrificiul.
Încă din primele cadre, acţiunea este 100% şi aşa continuă tot filmul. Iar cadrele sunt ticsite de efecte. 3D-ul, minunată jucărie de obicei, aici folosit cu cap, optim.
Cum ştim din SF-urile trecute, se poartă navele în formă de insecte, ciudate şi nu atât dinamice, cât impunătoare, halucinante alcătuiri de punţi şi aripi. Aici, navele invadatoare – monştrii metalici pe lângă care tripozii din “Războiul lumilor” sunt pigmei.
Apoi o splendidă scenă de criogenare, mai plastică, mai transparentă şi mai subtilă decât cea a lui Han Solo în vechea trilogie Star Wars.
Superacţiunea stă bine în balanţă cu scenele romantice şi marea reuşită aici este faptul că niciuna nu e comică sau cheesy. Exact cât şi unde trebuie, gramajul exact.
În filmul de faţă asistăm la scene de şcoală, cu Clark mic, aşa cum numai în serialul tv “Superman” a avut.
Lungă şi densă, povestea eroului care descoperă ce tabără să apere te poartă spre final fără să simţi când.
Noutatea este şi faptul că Lois Lane îl descoperă pe Kal-El cu mult timp ca să existe Clark Kent, colegul pămpălău de redacţie. Povestea lor de dragoste, decentă, e mai feministă şi mult mai bătăioasă. Lane ajunge în spaţiu. Ei, da, ăsta zic şi eu fler de ziarist american de investigaţii! Amy Adams, alegere surprinzătoare pentru rol, nu se descurcă rău şi reuşeşte un tandem credibil cu supereroul.
Cum ştim încă din desenul animat din deceniul 4, Superman este un justiţiar american. Aşadar, accentele patriotice nu au de ce să mire sau să nu existe. Sunt şi aici destule, cu rezolvări în poveste care implică relaţii cu forţele statului, dar bine aduse din condei. Tensiunea rămâne intactă. Umorul involuntar nu există, ce bine.
Man of Steel are ochi frumoşi şi e destul de îndrăgostit de oameni şi de cei dragi încât să rişte tot. Foarte interesante partituri pentru personajele negative, Zod (Michael Shannon din “Nonconformiştii” bine în rol, fără să fure filmul) şi, mai ales, Faora-Ul (Antje Traue toată numai costum de piele şi ochi albaştri, în solicitant, atletic rol de acţiune). Finalul, furibund, cu secerări de zgârie-nori în cascadă, care par că nu se mai termină, este destul de mare şantaj afectiv pentru cei cu 11.09 în memorie. Fiorul dramatic tocmai de aceea mai puternic o dată în plus.
Trecând peste faptul că o civilizaţie din altă galaxie, mult superioară şi cu o istorie de 100.000 de ani, cu toată tehnica uimitoare, ajunge să-şi lase fugarii să lupte corp la corp, cu pumnii, sau că în stradă oamenii se pitulează pe lângă maşini şi fug speriaţi ici-colo – un clişeu de care nu mai scăpăm se pare (pentru că, nu-i aşa, luptele nu se pot da numai în aer) – filmul e impecabil. Chiar şi cu aceste clişee, nu eclipsează un film care, din punct de vedere tehnic, pune piatră de hotar pentru următoarele SF-uri.
Tags: kal el, planetă, russelle crowe, superman
CINEMAGOLD 
Leave a comment