Să fii tu însuţi – Admission

O comedie romantică de la Paul Weitz (“Totul despre băieţi”) pare alegerea perfectă pentru o seară liniştită cu cei dragi.

Port.hu imageDe data aceasta, regizorul ne oferă o poveste plină de bune sentimente, mai mult dramedie decât comedie pură (mai ales că te aştepţi ca Tina Fey să se dezlănţuie şi să hohoteşti ca la “Date Night”). O poveste despre (re)descoperirea de sine, un drum iniţiatic ca atâtea altele, dar cu subtilă surdină, în acord cu decenţa personajelor de treabă.

Filmul nu are cine ştie ce istorie, chiar dacă scenariul e scris la patru mâini şi are replici tăioase şi inteligente ca de teatru radiofonic care te fac să râzi. Este o temă originală, pentru că nu am mai văzut până acum despre culisele admiterii la facultate, despre dosare şi selecţie.

Port.hu imageÎnsă rezistă în primul rând graţie carismei de necontestat a actorilor implicaţi. Tina Fey – mereu serioasă, pusă în situaţii stânjenitoare (ea plânsă şi adormită la birou!), pe tipar (şi uneori chiar seamănă) Sandra Bullock şi a rolurilor ei comice de perdantă simpatică, împleticita învingătoare -, Paul Rudd într-un rol aproape fără efort, Michael Sheen cu barbă – foarte reuşite scenele cu el, plus tinerii, dar foarte plăcuţii copii – zic, de viitor – Nat Wolff şi Travaris Spears.

Şi e ciudat să spun asta la o comedie, fie ea şi (foarte) romantică – filmul farmecă în primul rând datorită imaginii impecabile. Arta lui Declan Quinn de a pune lumina, din unghiul cel mai bun, mai emoţionant, rafinat (vezi reuşitele lui “Leaving Las Vegas”, “One Night Stand”, “In America”, “Rachel Getting Married”) adaugă cadrelor poezie, te ţin atent, chiar şi atunci când povestea devine previzibilă sau mai trenează.

Mergând în vârful picioarelor, povestea despre găsirea vocii interioare şi a drumului propriu în viaţă nu are de ce să nu placă. Scenă după scenă – mai ales cele cu mama protagonistei, o revedere cu marea Lily Tomlin foarte plăcută, ea donând filmului cele câteva scene cele mai emoţionante sau amuzante din tot întregul – se leagă blând, într-o lecţie cu morală pentru toată familia.

 

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: