Şi puţin mov… – Despicable Me 2

Toată lumea este de acord. Animaţia din 2010, “Despicable me”, a fost o reuşită, o încântare. Dincolo de uşa singurei case cu aspect gothic din suburbie se întâmplau lucruri nemaivăzute, iar marele ticălos avea în subordine cele mai incredibile, mai amuzante şi mai energice ajutoare.

Port.hu imageLumea reală nu conta prea mult, atâta timp cât el trebuia să se lupte cu un ticălos şi mai mare (şi mai tânăr). Iar gadgeturile, soluţiile ca în filmele cu James Bond, misiunile, scenă după scenă, efervescente şi originale. La tema muzicală delicioasă se adăugau umorul negru, Gru cu silueta lui de Hitchcock cu nasul ca un cuţit înfipt pe faţă. Şi, desigur, cireaşa de pe tort, trei copile adorabile, cu cea mică care ne-a dăruit replica antologică “It’s so fluffyyyyyyy!”

Aşa că e lesne de înţeles de ce am aşteptat toţi cu sufletul la gură această continuare cu aceeaşi echipă. Ce ne aduce? Unde va coti povestea? Ce nade formidabil de savuroase ne va oferi de data acesta echipa de regizori? Aşteptarea a meritat, filmul a fost văzut şi gustat de toate vârstele, în sală au râs des şi cei mari şi cei mici.

În 2, realizatorii au pus multe accente pe exact punctele de interes. Au multiplicat îndrăgiţii minioni, acum mai prezenţi în cadru, mai activi şi mult mai vocali (râsul lor un plus), au extins partiturile fetiţelor, cu şantajul emoţional mai domolit decât în primul, au adus povestea mai cu picioarele pe pământ, lăsând-o la nivelul uneia simple cu spioni, fără furat de Lună sau alte maşinării complicate.

Din punct de vedere vizual, partea a doua e impecabilă. S-a lucrat mult, cu grijă, cu tehnica adusă la zi. Ochii, părul şi, mai ales, apa (punctul de încercare al animatorilor în digital), feţele ude ca de păpuşi de ceară, montajul alert exact ca în filmele de acţiune te ţin atent şi vioi. Există şi acum un nemessis, El Macho, dar foarte comic când dansează salsa. Mai puţin fioros decât cel din prima parte, mai uman. Gru are acum o agentă specială pe cap, înaltă şi slabă ca o linguriţă, guralivă şi energică (nostim cum îşi manifestă ea bucuria), cu care face un tandem (romantic) interesant. Minionii – puzderie aici, cu multe, multe variaţii, de luat acasă. Cei de la machete s-au întrecut pe sine. Dopurile galbene, îmbrăcaţi cu te miri ce, pozând sau cântând, aduc scenele cele mai plăcute din film.

Port.hu imageCe are în plus însă partea aceasta a doua (şi, după părerea mea, nu şi în avantajul poveştii) este prea marea, prea fidela, prea multa notă realistă din cotidianul american. Sigur, existau şi în pilot (mai ţineţi minte turiştii de la piramide?) destule tipologii, însă aici detaliile din suburbie sau chiar cele etnice sunt un pat al lui Procust ce contrâng o poveste spumoasă. Ticălosul Gru este aici tată care face grătar în curte (unde o fi lirica carte cu degete?), care merge la o întâlnire cu o vecină botuxată care nu prea dă bine în serie, una din fete, adolescenta, se îndrăgosteşte, personajul negativ e mexican cu restaurant cu specific, acţiunea se mută la mall… Sigur, există ironie, dar parcă pierzi un prieten. Gadgeturi minunate avem şi aici – rujul ei vă va face să râdeţi des, ca şi maşina ei năstruşnică. Scenariul este însă cam leneş şi subţirel de data acesta.

Dar, cu toate acestea, filmul nu te scapă din ochi nicio clipă. Cu ritm susţinut, multe, multe gaguri şi răsturnări de situaţie, cu 3D-ul prezent când nu te aştepţi (minunate obiectele de petrecere şi baloanele de săpun din final – staţi să le prindeţi!), filmul are câte ceva pentru fiecare, pentru toată familia.

Varianta din final la “I Swear” şi la “YMCA” sunt suficient de puternic comice (chiar dacă cu clişeul final al petrecerii), ca să ieşiţi din sală râzând.

 

Tags: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: