Cineva ne păzeşte – The Mortal Instruments: City of Bones

Pentru că se poartă în ultimii ani ca scriitorii să înşire volum după volum, cu model în “Harry Potter” şi cele şapte cărţi ale seriei sale, toţi se grăbesc la continuări. Este şi cazul Cassandrei Clare, creatoare de bestseller despre demoni, vârcolaci, semi-îngeri. Drepturile de ecranizare au fost cumpărate, iar noi vedem acum primul film din seria Instrumente mortale. La anul, în 2014, urmează deja Oraşul de Cenuşă, apoi Oraşul de Sticlă şi Oraşul Îngerilor Căzuţi, probabil.

Port.hu imageFanii cărţilor aşteaptă cu nerăbdare să vadă aventurile adolescentei războinice în imagini. Aşa cum toţi cei care au adorat seria “Amurg” sau “Buffy” sunt curioşi să vadă, să facă comparaţii, să se împartă în tabere. Când cartea se vinde în cifre record şi e tradusă în foarte multe limbi, presiunea asupra filmului şi aşteptările sunt mari. Genul acesta urban fantasy vine mereu cu carisma vedetelor tinere, uluitoare efecte digitale, cu scenografie originală, opulentă cu detalii druido-celtice bine strecurate în cadru şi costume plus gadgeturi care să ia ochii. “Oraşul oaselor” bifează sănătos la toate acestea.

Încă de la început, când tânăra Clary (frumoasa Lilly Collins în drum ascendent pe ecran) vede doar ea un personaj straniu, ritmul se accelerează şi o ţine aşa aproape tot filmul. Imprevizibil (dacă nu ai citit cartea), în ciuda momentelor de intimitate şi a replicilor uneori cumplit de cheeesy, filmul se etalează în faţa ochilor spectatorilor cu arsenalul greu. Cu multe găselniţe vizuale şi bizarul său amestec de creştinism, satanism, păgânism, wicca şi new age, de un kitsch delicat.

Trecând peste convenţie şi rezolvările simpliste ori echipa de doi demoni gogomani care luptă încă cu pumnii, plac reuşitele scene cu câinele-demon cu tentacule care atacă şi se reface din bucăţi, Institutul cu sălile lui de castel medieval, biblioteca lui înaltă cu arcade şi bolţi, “şurubelniţele” colorate ca ale lui Dr. Who cu care se pot scrie rune pe piele, portalul cu imagine lichidă ca un Stargate mai mic.

Ca orice erou, Clary descoperă că de la o tânără oarecare are puteri ieşite din comun, că face parte dintr-o familie atât de neobişnuită cum nici în vise nu îndrăznea să vadă şi că soarta tuturor depinde numai de ea.

Faţă de “Amurg”, filmul câştigă şi prin faptul că are reuşite sclipiri de umor, că răsturnările de situaţie şi trădările sunt mult mai clare, mai multe şi mai cumplite, iar senzualitatea şi scânteile erotice prezente în cadrele dintre protagonişti în mai mare şi mai credibilă măsură.

Încă o luptă pe viaţă şi pe moarte între Bine şi Rău, cu jocuri pentru puterea absolută, care corupe şi forţează mereu.

Port.hu imageExistă şi flash-back-uri, unele mai lăptoase, altele mai sumbre, în funcţie de momentul din trecut al fetei sau al mamei, iar acestea dau bine în poveste. Partea surpanaturală, paralelă, necunoscută şi invizibilă până la un moment dat a lumii demonilor, îngerilor, magicienilor (Godfrey Gao care te şantajează cu apariţiile sale), vrăjitoarelor, vampirilor şi vârcolacilor există şi funcţionează glisant cu cea a oamenilor din New York. Filmările de stradă din metropolă şi cele create cu efecte din lumea subterană au un echilibru bun în film, nu deranjează, fără fracturi sau scurtcircuite.

Regizorul de la “O noapte cu McCool’s” ştie cum să ţină bine în frâu mai multe poveşti, mai multe fire narative, fără să le încurce, cu tensiune. De la micul apartament al fetei, la largul spaţiu al Institului de apărare, povestea se mişcă într-un du-te-vino cursiv. Bineînţeles, aşa cum spune şi titlul, se ajunge în tainicul Oraş al Oaselor, iar creaturile-gardieni ai cupolei rotunde cu cripte, cu gurile lor cusute, voci bas, fără ochi şi glugi spectral monahale sunt reuşite. Din păcate, lupta nu se dă acolo, iar acţiunea se mută la castel, Oraşul Oaselor fiind doar un popas pentru o informaţie. Institutul.-catedrală invizibilă ca în serialul tv “Sanctuarul” este scena acţiunii, aici sunt urmăririle şi încleştările, aici declaraţiile şi tânjirile, cu toate cotloanele lui gothice.

Ca de obicei, şi blockbusterul acesta are distribuţie plăcută. Fata lui Phil Collins face faţă şi scenelor de acţiune, de luptă corp la corp, dar şi celor mici, tandre. Este frumoasă şi dă bine în fiecare cadru. Robert Sheehan, în rolul prietenului fetei, cu aspectul lui de James Franco tânăr şi ochii frumoşi, ne pregăteşte, cu siguranţă, partituri foarte interesante în seriile următoare. Lena Headey din “300”, “Dredd” sau serialul tv “Urzeala tronurilor”, la fel, ca mamă-pavăză, protectorul secretelor. Tinerii pe jumătate îngeri au multe scene sexy, costume multate şi bluze descheiate cu nonşalanţă, cu prim-planuri erotice, de manipulare pentru toate vârstele şi sexele. Tatuajele decorative şi costumele cu arme speciale sunt doar un plus de pericol, de răutate perversă, erotică. Aidan Turner, pe care îl ştim din serialul tv “Printre oameni” şi din “Hobbitul”, împreună cu Jonathan Rhy-Meyers, acesta cu un rol negativ, în costum de piele, rămân şi ei în memorie. Însă filmul se sprijină pe carisma hipnotică a tânărului Jamie Campbell Bower, fost model (se vede după cum pozează) şi cu studii muzicale (da, cântă şi aici romantic la pian). Pentru că franciza “Twilight” s-a încheiat de ceva timp, iată noul cuplu, noile tinere vedete după care publicul mic să ofteze în secret.

Dens şi lung, filmul are destule momente tari, cu sufletul la gură, cu multe efecte speciale şi multe altele mai statice şi amuzante din cauza replicilor sforăitoare, câte un pic pentru fiecare. Dacă vă place genul fantasy, de văzut.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: