Să scoţi din cel de lângă tine ce are el mai bun – Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism

În debutul său de nota 10 în lungmetraj, “A fost sau n-a fost?” din 2006, Corneliu Porumboiu reuşea să-şi alcătuiască deja o poetică, un stil, căutări narative şi tehnice de la care nu s-a mai abătut. Mizând pe minimalism, personaje puţine, filmare în cadru fix, frontal şi în timp real, aşa cum făcuse iniţial Cristi Puiu, regizorul moldovean a tras biletul câştigător. La premiile mari din festivaluri, la public şi critică.

Port.hu imageInteresat mai mult de dinamica personajelor decât de cea a acţiunii, cadrele sale statice s-au lungit din ce în ce mai mult de la un film la altul. De data aceasta, el experimentează lungimi record de scene, până la limita suportabilului. Cadrul aproape gol, teatral – în care privirea e furată mai degrabă de fundal, personajul sau cei doi protagonişti care duc tot filmul tac, caut în sine răspunsuri, fumează, mănâncă sau beau cafea în timp real – te ţine mirat, atent.

Povestea, pe care un alt regizor ar fi rezolvat-o şi explicat-o într-un scurtmetraj, e simplă, liniară, cronologică, cu o francheţe aspră de “ca-n viaţă”. Un regizor de film, chinuit de perfecţionism, are o aventură cu actriţa principală. O întâlnire ca atâtea altele, fără perspectivă, care, se ştie din start, nu are sorţi de izbândă pe termen lung. Sunt câteva zile, câteva întâlniri erotice, repetiţii extrem de expandate. Multe detalii, vorbărie nesfârşită, întrebări. Nicio explicaţie. Nu ştii ce urmează. Nici în poveste, nici în cadrul următor.

Şi regizorul te manipulează, punându-ţi răbdarea la încercare şi curiozitatea deopotrivă. Îi ştim subtilitatea şi ironia fină din celelalte filme. Apare şi aici umorul şi replicile hazoase, când te aştepţi mai puţin.

Nu este chiar un film în film, doar o bucătărie, un atelier, un culise al regizorului care, aşa abulic şi nehotărât cum e, pare nesigur, netalentat. Au fost multe pelicule despre film, cinema-ul văzut din interior. Se află şi aici destule detalii şi se oferă informaţii despre filmare şi decupaj regizoral, despre un tip de artă care moare o dată cu introducerea digitalului.

Lipsa muzicii pe tot parcursul filmului, iritantă, pe care o resimţi, accentuează o dată în plus tăcerea şi replica. Cadrul strâns, indiferent că este filmatul în maşină, în casă, la bar sau la hotel ori pe stradă, te forţează şi el să te focalizezi obsesiv pe protagoniştii care vorbesc.

Rece, distant, geometric, grafic chiar, filmul are fundaluri plastice – un paravan, o stradă – dar neutre, teatrale, de la întunericul străzii sau al maşinii la albul aseptic al faianţei ca de cabinet medical al bucătăriei. Încet, lent, milimetric gândit, zgomotul de fond devine asurzitor. Clicăitul farului de semnalizare, ronţăitul legumelor la masă, sunetul de foen pe care îl imită mult timp actriţa, ajung să ţăcăne mecanic, ghilotinând fiecare secundă. O muzică stridentă a cotidianului agresor.

Extraordinar este cum exact atunci când nu mai rezişti şi crezi că îţi va cădea capul de atâta vorbărie banală, inutilă, într-o secundă, talentul regizorului strecoară un detaliu, o replică, o rezolvare care ridică totul, transfigurează totul, rama se lărgeşte brusc, situaţia capătă profunzime. Astea sunt clipele pe care începi să le aştepţi.

Repetiţii în cameră, sex, mâncare în oraş la restaurant, discuţii despre cinema – “Cum, nu ştii cine e Antonioni?” -, şi iar de la capăt. Şi, când regizorul din film ajunge să trăiască efectiv ce a repetat pentru ficţiune, pentru creaţia artistică, lucrurile se schimbă. Raţionamentele lui care par deseori gaga, într-o clipită, descoperi că sunt bine mobilate, căutările şi încercările nu sunt în zadar, că fineţea cu care îşi lucrează fiecare cadru e de bijutier în filigran, nu la întâmplare. Şi asta, partea aceasta care nu se vede niciodată la finalul unui film, mărturisirea aceasta de credinţă, place şi merită să fie urmărită, aşa cum s-a gândit Porumboiu să o arate. Şi, la o adică, aventura lor nici nu contează. E doar o supapă, o altă căutare a sensului, un mod de înţelegere a rolului, a caracterului personajului, a drumului.

Bogdan Dumitrache, scufundat în sine şi în personajul care pare mai bătrân şi gârbovit de gânduri, cu laşităţi şi frici normale, cu trac şi nevoi, care înghite idei la fel de hulpav şi compulsiv cum mănâncă, cu profil de Mastroianni, îşi duce rolul crispat până la sfârşit cu bine.

Port.hu imageRegizorul nu intră în amănunte, nu dă explicaţii pe faţă, nu pune accente nelalocul lor. Actriţa din poveste este din Tg. Mureş. Are o înţepeneală, o sclifoseală jenată, o graţie aparte a mâinilor mânuind delicat tacâmurile. Este şi confuzia ei, lecţia ei de supravieţuire şi rezistenţă – un oraş nou, o trecere la alt tip de artă de la teatru la film, o (re)adaptare de la cotidianul calm şi frumos francez, parizian la cel anxios şi trepidant nervos bucureştean. Porumboiu nu demonizează caricatural un oraş, nu e interesat de mentalităţi zonale diferite, dar le atinge tandru pe toate, ca într-o acuarelă. Căutările sunt bivalente, ale creatorului, regizorul care orchestrează tot, dar şi ale actriţei, pionul important care face lucrurile să meargă când a înţeles exact rostul tuturor acţiunilor ei. Diana Avrămuţ se află la debut în film. Are multe replici şi lungă prezenţă în cadru. Tot timpul se vorbeşte de scena ei nud şi, la un moment dat, actriţa ne şi oferă un cadru de nuditate. Un rol solicitant pishologic aşadar, care îi iese.

Nu ştiu dacă regizorul le-a pus la filmări muzică or ba, ca să le dea o stare, să îi ajute să se concentreze. Cert e că atunci când vine în sfârşit muzica, frumoasa voce a Mariei Răducanu cu a ei “Cristina”, un vers care dă şi titlul filmului, starea de tristă uşurare se accentuează.

“Când se lasă seara peste Bucureşti, eu mă uit la fete, dar văd că tu nu eşti”.

Zice un personaj “Dacă eşti dintr-un loc şi îţi place, devii parte din el”. Sigur.
Metabolism. Adică circulaţie, mişcare, digerarea nu numai a mâncării, a unei emoţii, ci şi a unei idei, a unui loc, a unei meserii care te străbate, te supune, te satură. Interesant.

Tags: ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: