Viaţa, cu tot ce are ea – About Time

Comediile britanice, se ştie, au un ceva al lor şi în derularea poveştii şi, mai ales, în replici, în tipul de umor. Filmul de faţă este genul despre care poţi să spui fără tăgadă, în fiecare scenă atent gândită ca să emoţioneze public larg, “Awwww….”

Port.hu imageToţi cei care au îndrăgit-o pe Bridget Jones cu hăbăuceala ei, cu stângăciile şi şarmul comic au acum o variantă masculină la fel de delicioasă. Domhnall Gleeson, cu aerul lui mereu mirat şi parcă tocmai picat din lună, reuşeşte fără greutate să te amuze, să te emoţioneze până la lacrimi, să fie credibil cu un personaj ataşant.

Mâna scenaristului (aici iar şi regizor) Richard Curtis, acelaşi de la “Patru nunţi şi o înmormântare”, “Notting Hill”, “Jurnalul lui Bridget Jones”, “Love Actually” sau “Mr. Bean” – practic unele din cele mai reuşite comedii din ultimii ani -, se simte des în scenele de cuplu, de familie, când chimia între personaje există cu adevărat, când mici detalii şi gesturi tandre te umplu de bucurie ca spectator.

Este povestea lui Tim, cel care află la 21 de ani că poate să călătorească în timp, ca tatăl lui şi toţi bărbaţii de dinainte din familie. Este drumul lui iniţiatic spre câştigarea păcii personale, de cuplu, în cuplu, alături de soţie şi copii. Este procesul lui de maturizare, cu toate exerciţiile şi repetiţiile gen “Ziua cârtiţei” pentru adolescenţi, dar cu umor britanic.

Încă de la început, când vocea din off a protagonistului ne prezintă familia, obiceiurile lor, peisajul blând şi frumos din Cornwell cu faleza şi iarba înaltă bătută de vânt, filmul te aşează pe şinele bune ale unei comedii destinse. Şi, în mare parte, ţine ritmul acesta susţinut. Scenele de apropiere între personaje, nu neapărat de sex diferit, sunt mereu originale, plăcute.

În ciuda lungirilor, lungimilor, a faptului că tonul se schimbă brusc de multe ori, că umorul mai rătăceşte pe drum în timp ce dramatismul câştigă deseori cursa (mai ales în destinul surorii eroului) şi a finalurilor multiple, magice, de tip pansament, accepţi convenţia şi te predai acestei poveşti pentru toată familia. Cu atât mai mult cu cât ştie să te îmbie cu tot ce are mai minunat Londra, de la străzi, la expoziţii şi atracţii turistice.

Port.hu imageEroul pleacă mereu grăbit să îşi corecteze gafele prin intrare într-un loc întunecos, dulap de regulă. Aşadar filmul e plin de uşi care se închid şi se deschid. Chiar dacă are această (dorită, visată) găselniţă a plecării înapoi într-un moment anume din viaţa proprie, filmul nu conţine efecte speciale, este chiar un pic static, teatral. Pentru că nu efectul în sine al teleportării contează aici, cât mereu starea, sentimentul de vină corectat şi de bucurie când totul merge bine. Este multă decenţă şi bun simţ în această poveste şi asta e o lecţie, o butelie cu oxigen.

Este, clar, un film de iubit, de revăzut cu sau fără prieteni, ca şi „The Notebook” în care a jucat protagonista, cu multe scene reuşite, de ţinut minte. Prima lor întâlnire fâstâcită în faţa restaurantului, ei obişnuindu-se ca şi cuplu romantic în scene de tip videoclip la metro, absolut toate scenele cu tatăl, marele Bill Nighy cu vocea lui care-ţi merge la inimă şi umorul din replici serioase, nunta cea mai atipică şi comică pe care aţi văzut-o vreodată, la care râd public şi nuntaşi.

Un film lejer şi vesel nu atât despre timp şi clipa de faţă trăită din plin, cât despre dragoste şi sufletul-pereche, despre familie şi normalitate. Şi, sub o aparentă abordare uşoară, teme grave ca ratarea, moartea celor dragi, alegerea între unul şi altul, atunci când evenimente egal importante se suprapun.

Plus o morală nu neapărat de criză, pentru lumea aceasta cinică în care trăim, cât teribil de necesară, un remember, un lucru pe care trebuie să îl rostim ca pe o mantră – prezentul, cu tot ce are el, zilele acestea pe care le trăim cu toate detaliile, aşa cum sunt, trupul acesta, exact familia aceasta contează şi merită atenţie şi să mulţumeşti că există, nu tentaţiile, frumuseţea de aiurea sau din mica copilărie, nu bogăţia. Filmul perfect despre familia perfectă, ideală.

Da, timpul trece, dar contează cât de frumos.

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: