500498_1La filmul acesta trebuie în primul rând salutată tripleta de aur – Luc Besson, care revine la regie, Robert De Niro – ironizându-şi rolurile de mafiot din trecut – şi boss-ul care se amuză teribil, Martin Scorsese ca producător executiv, inclusiv cu un mic omagiu pentru el, o scenă delicioasă şi amuzantă, când “naşul” De Niro priveşte în sală un film “cu adevărat american”, iar acesta este unul regizat de Scorsese. Şi, dacă mai punem la socoteală că povestea cu arme, bătăi, urmăriri şi mafioţi este scrisă de Tonino Benacquista, cel care ne-a dăruit şi povestea deosebită din “Şi inima mi se opri în loc”, avem un film MUST SEE.

Besson se întoarce, după seriile de animaţii şi filmele la care a fost doar producător, la ritmul alert al filmelor de acţiune. Şi, de asemenea, după iconicul, filmul său cult “Leon”, revine cu o poveste în New York-ul său multiubit. Cel mai american dintre regizorii francezi ne ţine cu sufletul la gură cu o poveste contracronometru.

Giovanni, devenit acum Fred, şi-a trădat familia de mafioţi, care au fost prinşi şi închişi. El a dispărut, bine ascuns de FBI, într-un sat din Normandia. Dar asta nu înseamnă pacea definitivă şi nici o integrare în peisajul frumos, idilic. Bâtele de baseball stau mereu la îndemână, soţia incendiază magazine fără să clipească, fiul îşi stâlceşte colegii la şcoală, iar fiica vine şi ea puternic din urmă, în ciuda aspectului diafan.

De Niro cu plete, serios ca de obicei, deloc cabotin, cu o violenţă credibilă, care trece electric ecranul, place şi convinge în orice cadru. Fostul mafiot devine vedetă locală numai atunci când comentează un film american cu mafioţi proiectat la cinematecă.

Filmul este violent şi dur, aşa cum te aştepţi şi vrei, are multe scene când zâmbetul piere, iar situaţiile de viaţă, cu tensiune, suspans, dramatice, nu au nimic în comun cu râsul. Şi, totuşi, Besson reuşeşte turul de forţă să ne ofere ticăloşi simpatici, ataşanţi în procedeele lor, nu numai pentru că sunt vedete, ci pentru că aşa sunt construite personajele, cu scenele lor de intimitate şi comice luări de decizii încât nu ai încotro decât să îi iubeşti.

Rotund, cu vocea din off a lui De Niro, plină de calm, înţelepciune şi speranţă, filmul este pentru toată familia.500501_1

“Să scrii e intens. E ca şi cum m-aş uita în oglindă toată ziua” declară cu sinceritate naşul devenit forţat scriitor. Replici spumoase aşadar, cu racorduri amuzante, pe poantă, cu poveste fluidă. Cu mici momente lirice, de mărturisiri şi interogaţii despre viaţă, la fix ca să impresioneze şi să completeze povestea. Cu scene ilare de superviolenţă, când personajul lui De Niro îşi imaginează ce le-ar face vecinilor sâcâitori. O perversitate veselă a detaliului violent, care, ciudat, amuză şi place aici, chiar aşa excesiv.

Replica-amintire din copilărie declanşează haosul, iar cum se fac legăturile, din America, de la unul la altul şi apoi înapoi în Franţa e un deliciu. Mai ales că muzica sprinţară este proptea şi contrapunctul perfect.

Finalul te ţine în şah, atent, cu suspsnsul lui bun. Violenţa se propagă, violenţa se învaţă, cu violenţa începi să te obişnuieşti. Malavita, dolcevita, depinde din ce unghi priveşti.

Tags: ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: