La ora când ţânţarii lovesc în fereastră – Domnişoara Christina

519695_1Un lucru e clar de la bun început. Alexandru Maftei face istorie. El realizează acum un reuşit film fantastic cu accente horror, cu efecte şi montaj de sunete care dau suspans şi te ţin în tensiune de la început până la final, aşa cum nu s-a mai făcut în cinema-ul românesc.

Desigur, au fost câteva pelicule cu Vlad Ţepeş, dar de serie C, de neluat în seamă. Maftei ne oferă o variantă modernă, proprie, un fel de “Dracula” feminin realizat loco.

Genul fantastic nu a fost aproape de inima regizorilor noştri, ca, de exemplu, ecranizările epice. Există câteva basme, un Harap Alb, ceva Gopo şi, desigur, povestea aparte SF a lui Mircea Veroiu, “Hyperion”.

Ecranizarea aceasta după nuvela lui Mircea Eliade pulsează mult mai viu, mai dramatic, mai filmic decât varianta de televiziune din 1996 a lui Viorel Sergovici. Chiar dacă distribuţia de acolo ştia să fie mai potolită în excese şi stat uimit în poză, imaginile nu reuşeau să redea forţa fantastică a poveştii. Filmul lui Maftei, fidel sursei, te conduce cu bine, hotărât, către punctul culminant.

Scenografia foarte îngrijită, efectele speciale digitale, mişcările lente de cameră, muzica plăcută şi leit-motivul filmului îţi focalizezază atenţia pe povestea strigoiului îndrăgostit.

Asemenea celui din romanul lui Bram Stoker, femeia de aici este în stare să renunţe la eternitate pentru o clipă de iubire. Şi, pentru această promisiune de libertate, e în stare de orice. Protagonistul se luptă cu vedenii, coşmaruri, posedări şi transe, ca să-şi păstreze sufletul.

Static, cu mese dese la care personajele sunt şi mai înţepenite, replici puţine, care sună deseori greoi, mai ales în cele mai intime momente – sunt câteva din bilele negre ale filmului.

Însă, dincolo de acestea – nu foarte supărătoare – filmul vă invită la vizionare, pentru că are multe de dăruit.

Pericolul cel mai mare la un thriller-horror este excesul care poate duce la umor involuntar. Decenţa şi cuminţenia regizorului fereşte filmul său de aşa ceva sau de kitsch ori vulgaritate. Cadrele sunt foarte strânse, fără planuri largi şi asta măreşte frica şi senzaţia claustrofobă. Accentul e pus pe stare, nu pe acţiune. De la începutul tarkovskian, când ninge în interiorul casei, filmul urmăreşte povestea eroului implicat într-o poveste pe viaţă şi pe moarte. Câte puţin din “Rebecca” şi “Portretul lui Dorian Gray”, “Dracula” şi “Al 6-lea simţ”, cu dansul spiritelor ca în clasicul, filmul-cult horror din 1962, “Carnavalul sufletelor”, povestea de acum reuşeşte să placă şi să te facă să vrei să vezi mai mult.

Muzica este tare şi puţin în exces, însă partitura englezului Jon Wygens se potriveşte perfect. După Anca Damian, iată iar o colaborare cu un muzician străin, la fel de fastă.519694_1

Imaginea, frumoasă şi clară, cu dificile filmări de platou, de interior, în spaţii mici, face minuni în special când e vorba de prim-planuri. Ioana Anastasia Anton, ca logodnică speriată, manipulată, sacrificata familiei, cu figura ei angelică şi, mai ales, Anastasia Dumitrescu, interpreta personajului din titlu, de o frumuseţe hipnotică, aşa cum şi trebuie să fie eroina sa, luminată blând de o fluorescenţă rozalie, plac în fiecare cadru. Scena cu “Domnişoara” din profil, când se apleacă peste biata victimă ameţită, cu părul lung, negru, pe spate, poate să rămână una de antologie erotică.

Chiar dacă reacţiile sunt frânte, fără fluiditatea şi naturaleţea americanilor, iar scenele nu au finalitate sau detalii, cadrele expresioniste, perversitatea personajului copilei Simina care provoacă şi face povestea să avanseze, micile scăpărări de umor ale personajelor secundare – profesorul şi doctorul -, scenele de nuditate, montajul clar, cronologic iau spectatorul într-o călătorie interesantă pe care ar fi păcat să nu o vedeţi.

Alexandru Maftei îşi urmează cuminte drumul său şi căutările narativ-estetice şi, după deliciosul debut în lungmetraj cu “Bună! Ce faci?”, proiectul de acum îl duce pe o pantă nu numai ascendentă, ci şi o deschidere internaţională. E revigorant să descoperi că cineva are curajul să rişte şi să testeze genuri cinematografice diverse şi să se descurce în fiecare.
La mai multe!

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: