Categoria grea – Grudge Match

Sylvester Stallone tocmai a primit nominalizare la Zmeura de Aur şi pentru acest film şi e nedrept. Nu ştiu dacă este chiar atât de cumplit în cele două pelicule de acţiune – “Escape Plan” şi “Bullet To The Head”, însă aici e neaşteptat de bine, într-o partitură foarte umană, punctată de vocea lui deosebită, de bas, pentru prima dată ca om simplu, nu supererou.

562841_1 Bineînţeles, marea găselniţă este să vedeţi două figuri iconice în cinema, care-şi revizitează rolurile la cu totul altă vârstă, cu multă ironie, cu tandreţe.

Stallone, care a şi scris scenariul la “Rocky”, seria lui despre box care a început în 1976, acum cu faţa schimbată de un lifting recent, îşi acceptă vârsta, la fel ca şi personajul său. Iar Robert De Niro, cum ştie toată lumea, a devenit antologic (şi a luat Oscarul) pentru “Taurul furios” cu boxerul lui care trece prin schimbări fizice dramatice. Cei doi – fiecare bun în genul său – se întâlnesc pentru a doua oară în acelaşi cadru, iar chimia (şi umorul) dintre ei merită savurate.

Sigur, filmul lui Peter Segal nu e o capodoperă. Însă, aşa mititel şi fără mari pretenţii cum este, are un suflu al lui, bun, are replici reuşite şi în cea mai mare parte foarte amuzante, în joc de ping-pong între protagonişti. Pe cât era “Million Dollar Baby” de dramatic, pe atât e acesta de comic.

Şi, în afară de provocările verbale între ei, de antrenamentele dure la care îşi supun trupurile înainte în vârstă, de umilinţele şi posturile ridicole când fac reclamă, filmul are destule discuţii între ei doi sau fiecare din ei cu cineva drag – Alan Arkin, o minune ca fost antrenor, acum foarte rablagit sau Kim Basinger revenită pe ecrane după o pauză mare, ca iubită din tinereţe. Şi tonul se schimbă deseori, iar emoţia îşi face loc cu uşurinţă, neaşteptat. Discuţiile despre viaţa mai mult sau mai puţin ratată ori irosită, despre şanse pierdute şi recâştigate acum pe ultima sută de metri au miez, sunt scrise şi spuse cu sinceritate, credibil ca să meargă direct la inimile tuturor.

566350_1

Muzica bună şi micile notaţii fugare care ating problemele zilei – obsesia cu care se filmează totul cu telefonul, şomajul, greutatea celor de vârsta a treia de a se mai angaja, de a fi acceptaţi, de a dovedi că au un nucleu încă viu – ajută la donarea unei povestiri dulci-acrişoare numai bună de văzut cu prietenii.

Cei doi în costume verzi mulate cu becuri pentru filmarea unui joc video, Stallone la control de prostată, o discuţie tată-fiu simplă şi directă, un nepot nostim sau o timidă, stingherită plimbare romantică prin parc (cu hainele căzând impecabil pe Stallone), plus meciul în sine, dur, cu lovituri multe şi montaj reuşit în ring – iată destule scene plăcute ca să vedeţi acest film simpatic.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: