Istoria lumii – The Monuments Men

529796_1Când naziştii încep să se retragă, iau cu ei, de peste tot, mobila stil, tablourile celebre din colecţii particulare sau muzee, obiecte de lux de la evreii deposedaţi şi deportaţi. Profesorul american George Stout propune guvernului său o misiune de salvare, de recuperare şi restituire proprietarilor de drept, în ciuda pericolelor. Cu o echipă de prieteni, buni specialişti în artă, porneşte să străbată Europa, din Normandia spre Germania. George Clooney reuşeşte un film atipic de război, cu mult umor şi neaşteptată emoţie în cele mai surprinzătoare momente. Actorul regizează iar o peliculă despre trecut, când onoarea, culpa şi sacrificiul nu erau cuvinte în vânt.

Filmul se încheie cu fotografii cu adevăraţii eroi, cei care şi-au riscat viaţa pentru trecutul omenirii, cel mai frumos bun al ei.

Nu cred că v-aţi gândit vreodată, când vă plimbaţi în vacanţe prin marile muzee ale lumii, cum au supravieţuit, cum au ajuns şi au străbătut mileniile sau secolele toate obiectele de artă de acolo… Printre războaie, ciumă, bătălii, cuceritori şi vandali. Aceasta este povestea (reală) despre oamenii care au luptat pentru ele, pentru acest patrimoniu universal.

George Clooney nu dă greş ca regizor şi are mare fler ca producător. Acum, în ipostaze multiple şi dificile – actor, scenarist, regizor, producător – reuşeşte un tur de forţă în cel mai spectaculos, mai greu, mai complex proiect al său.

Interesat mult de trecut şi, mai ales, de o abordare socio-politică fair, cunoscut pentru discursurile pe care le scrie singur, articulat, cu miez, în aproape toate filmele sale, el ne oferă de data aceasta un film atipic de război, o peliculă despre anii ’43-’45, trecând cu îndemânare – şi în faţa, dar şi în spatele camerei – printre clişee.

El optează pentru o privire şi o abordare originală a liniei frontului, readucând umorul într-un gen în care, cel puţin în ultimii ani, existau numai accente tragice. O poveste alertă, cu ritm şi tensiune, cu neaşteptate glumiţe şi scene cu umor în plin haos, cu o echipă vorbăreaţă şi cool de anti-eroi, în buna tradiţie a filmelor vechi, gen “Eroii lui Kelly”, “Arde Parisul?”, “Tunurile din Navarone”. El are grijă nu numai să semene el însuşi cu Clark Gable din filmele de război, iar Bill Murray cu John Wayne, dar şi să strecoare mici “şopârle” printre replici pline de şarm. Un omagiu frumos în acest proiect patriotic cu subtilă surdină.

529797_1

Clooney are de toate – echipa de bărbaţi unul şi unul, americani isteţi şi mult mai pricepuţi decât ruşii sau germanii, o tabără militară ca în “MASH”, un romance cât o bobiţă, un Hitler ca o păpuşă, propria sa debarcare în Normandia, vederea sa originală despre Holocaust. Există şi aici grămezi de obiecte, valize cuminţi, artă din casele evreilor, aur în butoaie, la fel de tragice, cu nimic mai prejos ca cele din “Lista lui Schindler” sau lucrurile adunate pe stadion în “Imperiul Soarelui”. Şi, totuşi, cu o remarcabilă decenţă, actorul-regizor, “Nu doar un chip drăguţ” cum singur glumeşte prin vocea personajului său, ştie să facă cu smerenie un pas în spate. Cadrele cu el sunt savuroase, însă scenele fără el, când umorul detensionează sau când emoţia te strânge brusc de gât, până la lacrimi, foarte plăcute de urmărit.

Îngrijit ca imagine, cu câteva filmări aeriene interesante, cu multe scene de forţă, filmul aceasta al lui Clooney trebuie văzut de toată lumea. Are toate datele să devină şi el un clasic.

Cum ştim că se întâmplă, echipa plecată în misiune periculoasă îşi mai pierde din oameni. Iar morţile, mereu emoţionante, fără pic de melodramatic, mai ales că sunt stupide, la sfârşitul războiului, îţi ţin atenţia în priză. Detaliile, fin presărate, încheagă în final, ca în poveştile poliţiste, un traseu contracronometru.

În ciuda tonului lejer, scene crunte de înfruntare există şi îi ies, dar rezolvările au un ton al lor, cu totul aparte, poate uşor neaşteptat.

Aproape toate vedetele din distribuţie au parte de monologuri reuşite, egal emoţionante şi amuzante.

Este un film de război fără multe scene de acţiune, cu ritm în mare parte calm, lent. Tensiunea există însă mereu, iar emoţia, din gesturi şi muzica cu adevărat frumoasă, îşi face uşor loc. Confruntarea dintre duşmani, veţi vedea, nu se face mereu cu puşca, în stradă. Şi, când aştepţi explozia, conform clişeelor, povestea te duce unde vrea regizorul. Taberele există şi aici, dar fără etichete. Naziştii, englezii, ruşii, soldaţii americani, localnicii îndoctrinaţi. Nu în alb şi negru, cât în interesante nuanţe de gri. Totul pe frumoase fundaluri – de zi sau de noapte – din care camera decupează doar ce o interesează.

Veţi vedea că aici colindul este cu mult mai emoţionant ca în premiatul “Joyeux Noël”.

Filmul are, cert, clipele lui de graţie.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: